Este un loc binecuvantat de Dumnezeu, dar parasit de oamenii care au ales viata mai usoara de la oras.
Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judetul Hunedoara. Mai are un locuitor, in acte, o manastire din marmura, dar si un drum din marmura de circa zece kilometri, unic in Romania.
In satul Alun, din Tinutul Padurenilor, locuiau in urma cu aproape jumatate de secol peste 100 de familii. Ultima casa, cu numarul 104, a fost construita in anii ’60, in apropierea carierei de marmura de la marginea Alunului.
De atunci, din “satul inmarmurit”, cum ii spun localnicii din asezarile invecinate, au inceput oamenii sa migreze, iar in prezent, singurul care a ramas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.
“Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate si mai mult, iar in vremea tineretii mele era unul dintre cele mai mari din zona. Avea o scoala cu internat, in care invatau copiii din tot Tinutul Padurenilor, dar si din Hunedoara.
Iar localnicii munceau in cariera de marmura de la marginea satului si in minele din Ghelari. Colectivizarea facuta de comunisti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oras. Asa, treptat, au ramas in sat doar batranii”, povesteste nea Gheorghe.
Marmura de Alun este binecunoscuta cioplitorilor din tara, fie ca sunt constructori sau artisti. A fost folosita la construirea Casei Poporului din Bucuresti, dar si pentru ridicarea uneia dintre cele doua biserici din sat.
Este pretuita si acum, iar artistii spun ca se poate compara cu marmura de Carrara prin granulatia fina care permite o prelucrare usoara.
In satul care se stinge incet dainuieste insa o biserica unicat in tara si a doua din Europa. Construita in totalitate din marmura extrasa din cariera satului, biserica a fost ridicata intre anii 1937 si 1939.
Domina satul si este singura din Romania ale carei ziduri au fost realizate din pretiosul material de constructii. A fost pictata intre anii 1963 si 1966.