Codrin Arsene, un român din Galaţi, în vârstă de 34 de ani, care se află în America de 15 ani este proprietarul companiei Digital Authory Partners (Chicago, Ilinois), companie nominalizată la categoria „Cel mai divers şi inovativ loc de muncă”. Trofeul amintit a mai fost câştigat, în trecut de companii precum: Facebook, LinkedIn sau TripAdvisor.
Codrin Arsene este un tânăr care a plecat în America la 19 ani şi care doar prin eforturile personale a reuşit să construiască o companie de mare succes, cu contracte în peste 200 de ţări ale lumii.
Românul a plecat de la zero şi alături de câţiva tineri, a construit compania Digital Authority Partners, din Chicago, Illinois (SUA), o firmă de care, cu siguranţă, se va auzi tot mai mult în viitor.
Dincolo de portofoliul impresionant de clienţi, compania a obţinut o performanţă remarcabilă: a fost nominalizată la ediţia 2018 a Timmy Awards (rezultatele finale vor fi comunicate la sfârşitul lunii octombrie), ca fiind compania din Chicago cu „Cel mai divers şi inovativ loc de muncă”.
În trecut acest premiu a mai fost câştigat de companii renumite precum: Facebook, LinkedIn, Venmo sau TripAdvisor.
De ce a fost nominalizată compania lui Codrin Arsene la categoria „Cel mai divers şi inovativ loc de muncă”?
„Modul de angajare la Digital Authority Partners este complet unic. O să pară ciudat, dar noi nu ne uităm niciodată la CV, la slujbele anterioare sau la scrisoarea de intenţie. Când oferim o slujbă la noi, toţi aplicanţii primesc un link către un formular Google care include o listă de sarcini.
Acestea au fost deja completate de un angajat al nostru, pentru un client, deci avem un punct de plecare. Vrem să vedem cum face faţă o persoană jobului de zi cu zi al unui alt angajat din echipă, pe baza unei sarcini care a fost deja probată în trecut”, explică românul.
Codrin a oferit şi exemplul angajării a unui analist de marketing, post pentru care au aplicat peste 400 de oameni:
„Am primit doar 80 de răspunsuri la test, probabil unii au crezut că nu este important ce le cerem. Apoi, fiecare răspuns a fost judecat în mod independent de patru oameni din companie, care au evaluat răspunsurile la fiecare sarcină pe o scară de la 1 la 5.
În final, am intervievat doar patru persoane, care au obţinut cele mai mari scoruri”, a explicat Codrin. Fabulos este că persoana angajată pentru că a rezolvase cel mai bine sarcinile specifice de serviciu a fost o domnişoară care nu avea nicio experinţă în marketing:
„În ultimii zece ani lucrase ca vânzătoare la un raion de cosmetice. Pe un model de recrutare obişnuit, nici nu ar fi fost invitată la un interviu, însă pentru noi s-a dovedit omul perfect, căci a avut rezultate mai bune decât toţi ceilalţi candidaţi, unii cu mare exeperinţă în marketing”, a povestit Codrin pentru cei de la Ziarul Adevarul.
Codrin Arsene este de părere că actualul sistem de recrutare, bazat pe CV şi experienţă, este nepotrivit
Tânărul este de părere că actualul sistem de recrutare, bazat pe CV şi experienţă, este nepotrivit pentru companiile care doresc să fie inovative:
„Cei mai mulţi dintre angajaţii noştri veniţi din alte zone de business au performanţe profesionale mult mai bune decât alţii care vin din acelaşi domeniu. Este o dovadă a faptului că oamenii care primesc o şansă pe care în mod normal n-ar fi primit-o pun mult mai mult suflet, perseverenţă şi efort”, spune românul.
La compania românului lucrează 50 de oameni din 20 de ţări
Oricât ar părea de ciudat, la Digital Authority Partners lucrează 50 de oameni din 20 de ţări. Faptul că treaba merge foarte bine este reprezentată de încasările din acest an: peste 5 milioane de euro, iar anul încă nu s-a terminat:
„Avem o echipă puternică, cu 50 de angajaţi care trăiesc în toate colţurile lumii şi care fac o treabă excelentă. Câteva exemple? Anglia, Belgia, SUA, Singapore, România, Argentina, India”.
Ce fac toţi aceşti oameni pentru a-şi câştiga lefurile?
„Ajutăm diverse companii americane şi administraţii locale să creeze experienţe digitale. Produsele digitale la care noi lucrăm crează o experienţă unică, dat fiind că ne bazăm mult pe creativitate.
Avem clienţi din diferite domenii: medical, financiar, guvernamental, media, hardware sau aplicaţii mobile.
Suntem responsabili de strategia şi implementarea acestor proiecte de la un capăt la altul, adică de la ce tip de produs se creează, până la design, dezvoltarea site-ului/aplicaţiei mobile, strategia de lansare pe piaţă şi strategiile de PR/marketing”, a spus Codrin.
„Este o onoare şi un privilegiu să fim finalişti pentru unul dintre cele mai semnificative premii din domeniul tehnologic în Statele Unite”
Codrin nu-şi poate ascunde mândria vizavi de nominalizarea la Timmy Awards: „Este o onoare şi un privilegiu să fim finalişti pentru unul dintre cele mai semnificative premii din domeniul tehnologic în Statele Unite.
Suntem extrem de mândri de echipa pe care am construit-o şi suntem încântaţi de noile provocări şi oportunităţi care ne stau în faţă”, a declarat preşedintele companiei Digital Authority Partners.
Codrin Arsene are 31 de ani şi este născut în oraşul Târgu Bujor din judeţul Galaţi. A studiat la cele mai prestigioase colegii din oraşul lui natal: la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Colegiul Naţional „Costache Negri”.
Codrin a cochetat şi cu presa, fiind un activ jurnalist la un ziar local ce avea o pagină pentru adolescenţi. La vârsta de 18 ani a devenit cel mai tânăr reprezentant oficial al Programului „Clean Up the World”, iniţiat şi susţinut de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) prin Departamentul de Mediu.
La vârsta de 19 ani, a plecat la Universitatea din Chicago (SUA), după ce a primit o bursă specială de la Guvernul României. A absolvit în anul 2010, ca şef de promoţie, la două specializări:
Ştiinţe Politice şi Studii Internaţionale. Tototdată, are şi un master în comunicare. Înainte de a pune bazele propriei afaceri, a lucrat pentru cunoscutele companii de IT multinaţionale Sears şi Ricoh.