Primul mesaj al Laurei Bretan după eșecul României la Eurovision! Ce spune cântăreața pe care toată lumea o vedea cu adevărat pe scena din Israel

Laura Bretan, artista considerată de mulți nedreptățită la selecția națională Eurovision, a stat departe după ce Ester Peony nu s-a calificat în finala competiției muzicale

România nu s-a calificat în finala Eurovision, concurs muzical care s-a derulat pe parcursul a câtorva zile, săptămâna trecută, în Israel! Astfel că, așa cum era și firesc, au apărut și reacțiile la adresa lui Ester Peony, cea care ne-a reprezentat în competiție.

Toată lumea a fost dezamăgită, în condițiile în care favorita publicului din țara noastră, Laura Bretan, a pierdut Selecția Națională după o jurizare dubioasă din partea anumitor specialiști internaționali!

Laura Bretan a vorbit după Eurovision! „Pământul are muzică pentru cei care ascultă”

Dacă oamenii au fost revoltați și au arătat cu degetul acuzator, ei bine, Laura Bretan a vorbit după Eurovision! Ca de obicei, cântăreața a tratat totul cu bun simț, și a preferat să nu comenteze imediat prestația lui Ester.

Abia, acum, la patru zile de la finală, talentata artistă și-a postat pe adresa de socializare un mesaj sugestiv al lui George Santayana „Pământul are muzică pentru cei care ascultă”, apoi și-a promovat piesa nouă.