Persoanele singure sau familiile care nu pot acoperi cheltuielile legate de incalzirea locuintei in sezonul rece 2018 -2019 pot solicita un ajutor banesc din partea statului, numit ajutor pentru incalzirea locuintei.
Ajutorul se acorda pentru perioada cuprinsa intre lunile noiembrie si martie din anul urmator, iar cererea pentru obtinerea ajutorului se depune la Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din fiecare sector al Capitalei, incepand cu data de 15 octombrie.
Pana in prezent doar sectoarele 1 si 6 au anuntat ca acorda ajutoare pentru incalzire.
Ajutoarele pentru incalzirea locuintei cu energie termica, gaze naturale, energie electrica si combustibili solizi sau petrolieri se acorda pe baza de cerere insotita de actele doveditoare privind componenta familiei si veniturile acesteia.
Cererile/declaratiile pe propria raspundere privind acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei cu energie termica, gaze naturale, energie electrica si combustibili solizi sau petrolieri se depun impreuna cu actele privind componenta familiei
si veniturile realizate de catre persoana singura/familia si cu declaratia potrivit careia beneficiarul se obliga ca pentru perioada 01.04.2018 – 31.05.2019, dupa incheierea sezonului rece, sa depuna la sediul D.G.A.S.P.C. Sector 1 actele necesare in vederea verificarii datelor
inscrise in cererea/declaratie pe propria raspundere si sa faca dovada ca a indeplinit conditiile legale, pe intreaga perioada in care titularul si membrii familiei a/au beneficiat de ajutor pentru incalzirea locuintei conform O.U.G 70/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru acordarea ajutorului cu energie termica, limita venitului mediu net lunar pe membru de familie este de 786 lei in cazul familiilor si 1.082 lei in cazul persoanei singure.
Pentru acordarea ajutorului cu gaze naturale, energie electrica, precum si cel cu combustibili solizi sau petrolieri, limita venitului net pe membru de familie este de 615 lei atat in cazul familiilor cat si in cazul persoanei singure.
Ajutoarele pentru incalzirea locuintei cu energie electrica se acorda doar in situatia in care acesta este principalul sistem de incalzire utilizat.
Ajutoarele de incalzire nu se acorda persoanelor/familiilor care detin cladiri sau alte spatii locative in afara locuintei de domiciliu si a anexelor gospodaresti sau alte imobile aflate in proprietate,
mijloace de transport (autoturism/autoturisme si/sau motocicleta/motociclete cu o vechime mai mica de 10 ani cu exceptia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum si pentru uzul persoanelor aflate in zone greu accesibile, mai mult de un autoturism/motocicleta cu o vechime mai mare de 10 ani),
terenuri de imprejmuire a locuintei si curtea aferenta si alte terenuri intravilane care depasesc 1000 m² in zona urbana si 2000m² in zona rurala, depozite bancare de peste 3.000 lei etc.