Prima apariție a lui Meghan Markle la balconul regal. Ziua Reginei, sărbătorită cu o paradă

Ziua de naștere oficială a Reginei Elisabeta a Marii Britanii a fost sărbătorită cu tradiționala paradă “Trooping the Colour”.

Defilarea grandioasă a marcat și o aşteptată apariție publică a prințului Harry și a soției lui, ducesa Meghan, întorși din luna de miere.

Sărbătorita a ajuns la eveniment într-o caleașcă, în aplauzele miilor de oameni strânşi pe celebra arteră The Mall, din faţa Palatului Buckingham. Regina a îmbrăcat o ţinută bleu şi a renunţat la ochelarii de soare pe care i-a purtat în ultimele trei săptămâni, după ce a suferit o operaţie pentru îndepărtarea cataractei.

Suverana, care a împlinit 92 de ani pe 21 aprilie, îşi sărbătoreşte aniversarea şi în iunie, când vremea frumoasă permite desfăşurarea de forţe cuvenită ocaziei.

Prinţul Harry şi soţia lui, ducesa Meghan, care s-au căsătorit acum trei săptămâni, au avut parte de o primire entuziastă. Cei doi tocmai s-au întors din luna de miere, pe care au petrecut-o, se spune, în Irlanda.

Radioasă, Meghan a ales o rochie roz pal, creată de Carolina Herrera, şi o pălărie de aceeaşi culoare, semnată Philip Treacy.

La final, întreaga familie regală a salutat publicul de la balconul Palatului Buckingham şi a urmărit o paradă aviatică.

A fost şi momentul perfect pentru că fotografii să surprindă această privire plină de duioşie a lui Meghan către proaspătul ei soţ.

Următoarea ei apariţie publică va fi alături de regină Elisabeta, joi, când Meghan va călători cu trenul regal, împreună cu suverană.

Spre deosebire de Kate, care e soția celui de-al doilea în linia de succesiune la tronul britanic, Meghan Markle nu va juca un rol prea important la Palatul Buckingham. Va avea, într-adevăr, îndatoriri regale și va participa la diferite evenimente oficiale de familie.

Totuși, un comunicat recent, emis de Palatul Buckingham, ne anunță că soția Prințului Harry, proaspăt numită Ducesă de Sussex, va avea ocazia să facă ceva ce nici Kate, dar nici nepoții reginei, Harry și William, n-au făcut.

Potrivit agendei regale,Regina Elisabeta va călători cu trenul regal spre trei îndatoriri oficiale, ce vor avea loc în Cheshire. Alături de ea se va afla – surpriză – Meghan Markle, devenind, astfel, prima care va călători alături de regină în trenul regal.

Până acum, lui Kate nu i s-a permis să călătorească, în mod oficial, cu trenul regal, alături de regina Elisabeta a II-a, și nici Harry ori William nu au avut ceastă onoare.

Deci, Meghan va bifa, astfel, două premiere. În primul rând, va avea ocazia s-o însoțească singură, fără soțul său, pe Regina Elisabeta la trei îndatoriri oficiale și, totodată, va avea ocazia să călătorească în trenul regal alături de suverană. Ce onoare!