Previziunile astrologice pentru vara 2018: Surpriza frumoasa pentru o zodie

Află ce îţi prezic astrele pentru vara lui 2018 şi cum te vor influenţa!

Berbec

Dacă în ceilalţi ani ai stat acasă, vara asta te prinde la mare cu siguranţă. Include în planul tău următoarele: soare, apă şi mult nisip. Vei reuşi să obţii un bronz perfect şi vei petrece câteva seri minunate alături de prieteni. Nu îţi face griji pentru bani, căci vei avea suficienţi pentru a te distra aşa cum se cuvine.

Taur

Eşti o fire dinamică, aşa că vara te va prinde la concerte şi festivaluri în aer liber. Îţi place să ieşi, să vizitezi locuri noi şi să îţi faci mulţi prieteni. Nu uita să te îmbraci cât mai comod şi să te protejezi de soare, deoarece ai tenul sensibil. Cât timp vei munci, vei avea şi timp liber pentru a-l petrece după bunul plac.

Gemeni

Eşti pe cale să îţi construieşti o nouă personalitate, mai puternică şi mai impunătoare. Prin urmare, vara aceasta trebuie să lucrezi mult la tine şi să încerci tot felul de metode prin care te poţi regăsi. Meditaţia ar fi cea mai bună soluţie, însă există şi alte practici de relaxare pe care le poţi cunoaşte.

Rac

Cu briza caldă de vară şi atitudinea relaxată, ai toate şansele să îţi dezvolţi capacităţile artistice. Eşti o fire creativă, aşa că poţi să îţi descoperi pasiunile ascunse. Fie că ştii să cânţi, fie că ştii să pictezi, vara asta trebuie să îţi laşi simţul artistic să iasă la suprafaţă. Vei fi surprinsă să vezi câte lucruri se pot schimba în viaţa ta.

Leu

Ce activitate mai bună să ai în timpul verii decât să te relaxezi cu o băutură răcoritoare la marginea unei piscine? După mult stres şi muncă, meriţi o vacanţă sau cel puţin câteva zile libere în care să faci ceea ce îţi place. Nu ar strica şi un grătar alături de prieteni!

Fecioară

Vara asta, trebuie să munceşti mai puţin şi să petreci mai mult timp cu familia. Nu ar strica să îţi iei un job part-time, chiar dacă asta înseamnă că vei câştiga mai puţini bani. Nu uita că timpul trece şi amintirile din vara aceasta pot avea o însemnătate aparte.

Balanţă

Dacă până acum te-ai odihnit prin vacanţe, vara e timpul să munceşti mai mult la cariera ta. Asta nu înseamnă să petreci tot timpul pe care îl ai la serviciu, ci doar să te orientezi spre cele mai bune oportunităţi şi să profiţi de ele la maximum. Nu ar strica să urmezi un curs pentru a te specializa într-un anumit domeniu.

Scorpion

Dacă eşti pasionată de călătorii, ai putea face o excursie în jurul lumii sau, cel puţin, în mai multe oraşe importante din Europa. Acolo, vei avea ocazia să îţi faci toate fotografiile care îţi plac, numai bune de pus în ramă sau într-un album foto. Ia-ţi partenerul sau cele mai bune prieteni, pentru a te distra pe cinste.

Săgetător

Vara asta, trebuie neapărat să te îndrăgosteşti, căci până acum ai copilărit destul. Ar fi timpul să te stabileşti la casa ta şi să fii mai responsabilă. Dacă eşti deja într-o relaţie, pregăteşte-te pentru schimbări majore, poate un copil sau, de ce nu, o nouă locuinţă? E vara schimbărilor, aşa că fii pregătită!

Capricorn

E timpul să ieşi mai des cu cei mai buni prieteni şi să uiţi de somn. Ai petrecut cam mult timp în casă în ultima vreme, prinsă în proiecte şi sarcini de lucru. A venit vremea să ieşi în fiecare seară, chiar şi câteva ore după serviciu, pentru a te relaxa. Nu ar strica să şi socializezi mai des, poate îţi găseşti un partener potrivit.

Vărsător

Vara ta stă sub semnul aventurilor, căci nu te vei mai opri din expediţii pe trasee montane şi prin zone nelocuite. Îţi place să petreci mult timp în natură şi eşti fascinată de peisaje, aşa că vei porni în căutarea celor mai frumoase locuri din ţară sau, de ce nu, din lume. Indicat este să te documentezi înainte şi să nu îţi lipsească nimic din bagaj.

Peşti

Dacă până acum ai simţit că viaţa ta e monotonă, vara s-ar putea să se schimbe acest lucru. Vei fi invitată la tot felul de evenimente şi petreceri care se vor organiza în aer liber, aşa că vei avea ocazia să intri în contact cu oameni influenţi, în funcţie de domeniul de activitate. Oricum ar fi, distrează-te la maximum şi profită de orice oportunitate de a te relaxa.