Previziuni 18 octombrie 2018. O zodie trebuie sa ia decizii importante

Se anunță o zi excelentă pentru una dintre zodii, care are șansa ca până la finalul zilei să vadă un mare vis de-al său devenit realitate. Citește horoscopul zilei pentru zodia ta.

Horoscop 18 octombrie 2018 BERBEC

Trebuie să ceri informaţii şi din alte surse, în afară de cea pe care o ai azi la dispoziţie, pentru că ai putea fi indus în eroare de o persoană care inspiră încredere, la prima vedere, dar dacă te iei după sfaturile sale, te vei trezi în faţa unui impas.

Poate ştie el ceva, dar nu suficient de multe pentru ceea ce ai avea tu nevoie, ca atare încearcă să afli ce e mai bine pentru tine şi de la alţii.

Poate intenţiile sale nu sunt negative, ci el chiar crede că le ştie pe toate, dar îi poţi demonstra că se înşeală şi că îi înşeală şi pe alţii cu neştiinţa sa.

Horoscop 18 octombrie 2018 TAUR

Dacă observi la colaboratorii tăi că încep să emită o serie de condiţii, ar trebui să deschizi mai bine ochii pentru că nu a fost vorba de aşa ceva la începutul înţelegerii voastre.

Nu au dreptul să schimbe condiţiile unui contract după ce acesta deja a intrat în vigoare, ca atare un astfel de gest ar putea fi un semnal de alarmă cu privire la adevăratele lor intenţii.

Totuşi, înainte de a le spune vreo două, mai bine aţi mai discuta odată cu cărţile pe masă, extrem de clar şi de concis, ca nu cumva vreunul din voi să fi interpretat greşit vreo informaţie. După ce lămuriţi situaţia, vei şti mai bine ce e de făcut.

Horoscop 18 octombrie 2018 GEMENI

Greu merge colaborarea cu cei din jur, pentru că nu ai parte de tovarăşi prea deschişi la propunerile tale. Sunt încăpăţânaţi, închişi, nu au chef de discuţii şi parcă te-ai lovi de un zid de răceală şi induferenţă la orice tentativă de a te apropie.

Dacă vezi că nu ai cu cine discuta, schimbă direcţia dialogului către altcineva, deci ieşi din acest mediu şi alătură-te unor oameni care îţi seamănă: la fel de dornici de activitate, volubili şi cooperanţi.

Horoscop 18 octombrie 2018 RAC

Deşi nu este o zi deosebită prin preocupările asupra cărora te apleci, este totuşi o zi plină de piedici. Multe şi mărunte, nesemnificative în fond, dar devine enervant să le descoperi la fiecare pas.

Fă totul cu răbdare, nu încerca să sari peste etapele care ţi se par pe moment neimportante, pentru că exact ele pot conţine informaţii ce se vor dovedi a fi esenţiale. Ia totul pas cu pas, în ritmul firesc, şi vei fi mulţumit de rezultate, dar nu visa evenimente extraordinare pentru că nu apar azi.

Horoscop 18 octombrie 2018 LEU

Eşti un pic invidios pe nivelul la care a ajuns un coleg, care nici nu ştie să rămână modest, ci face mare tam-tam pe seama realizărilor sale. Se cam laudă, îţi spui, dar înainte de a-i critica succesul, mai bine l-ai lua de exemplu şi ai încerca să-i calci pe urme, pentru că el chiar merită felicitări pentru ceea ce a atins.

Ţi-e puţin ciudă că nu eşti tu în locul său şi nu poţi să-l feliciţi sincer pentru reuşitele sale, pentru că se vede pe chipul tău o oarecare răceală, de parcă nici măcar nu ai dori să vorbeşti despre asta.

Horoscop 18 octombrie 2018 FECIOARĂ

Călătoriile acestei zile generează o stare de stres mult peste capacitatea ta de acceptare, încât ar fi de preferat să nici nu mai pleci la drum, dacă s-ar putea.

Orice fleac te irită, nu găseşti la destinaţie oamenii cu care aveai întâlnire, ba şi maşina îţi mai creează unele mici probleme, încât deplasarea în sine nu-ţi face nicio plăcere.