Nu pleaca o femeie cu prima ocazie, daca iubeste. Nu lasa, daca simte ceva pentru omul de alaturi. Nu fuge pe usa din spate, daca vrea sa construiasca. Chiar si atunci cand el gresteste. Chiar si atunci cand el e indiferent.
Atunci femeia iarta si cauta sa schimbe lucrurile. Sa-l provoace la actiune. Asa o data, de doua ori. Dar niciodata nu o face la infinit. Pentru ca vine ziua in care ea inceteaza sa puna suflet, se dezamageste si tot ce-si doreste e propria libertate.
Atunci el nu o recunoaste, doar s-a deprins sa o vada luptand pentru doi. El poate reprosa, dar nimic nu mai intorci. Pentru ca intr-o zi ea inceteaza sa iubeasca.
O femeie care iubeste insista mereu ca lucrurile sa se miste din loc. Ea va lupta pentru dragostea lor, pentru ca ii va fi imposibil sa lase pur si simplu un om drag.
Va avea cerititudinea ca inca nimic nu este pierdut. Va cere de la el. Iar cand el va gresi, va ierta. Va crede ca e o deviere de moment. O clipa de neatentie. Va ierta, dorind sa vada din partea lui un regret. O schimbare. Va ierta si a doua oara, cand el va ramane la fel de indiferent.
Va ierta si a treia oara, cand el va lua asta drept deprindere. Dar intr-o zi ea se va opri si va intelege ca nu e o probleca cu dragosta ei, dar cu indiferenta lui. Atunci va inceta sa iubeasca. Atunci va pleca.
Nu poti ierta la nesfarsit, chiar si daca lipsa iertarii va aduce sfarsitul. Uneori asa e mai bine. Atunci cand nu vezi nici un raspuns din partea celuilalt, cand eforturile tale se pierd in reprosurile lui, nefondate si fara rost, cand plangi in fiecare zi pentru ca nu stii cum sa mai faci posibila o relatie, atunci te opresti. Iti spui ca ai mertat mai mult.
Ca nu mai poti face nimic. Si dupa pleci, pentru ca nu te mai leaga nimic de omul care te-a dezamagit de atatea ori. Pentru ca in dragoste nu exista vreau, dar nu pot. Nici iubesc, dar nu fac. In dragoste fie esti prezent, fie nu esti in nici un fel.
O femeie care iubeste – iarta. Dar o femeie care prea mult iarta – inceteaza sa iubeasca. – citat cu autor aninim.