Înainte de Harry, Meghan i-a jurat credinţă veşnică producătorului Trevor Engelson.
Meghan Markle este acum, prin căsătoria cu prinţul Harry, ducesă de Sussex. Aceasta a mai fost însă căsătorit o dată.
Meghan şi producătorul Trevor Engelson şi-au jurat credinţă veşnică în 2011 – în acelaşi an în care prinţul William şi Kate se căsătoreau – pe o plajă din Jamaica.
Cei doi s-au cunoscut în 2004 şi au avut o relaţie de şase ani. S-au logodit în anul 2010 și au făcut nunta anul următor, în Jamaica.
Acum, conform Daily Mail, cea mai bună prietenă a actriţei dezvăluie de ce mariajul s-a încheiat după doar doi ani.
Ninaki Priddy spune că „dorinţa lui Meghan de a fi faimoasă” a cântărit mult în relaţia cu Trevor. Aceştia s-au despărţit la scurt timp după ce Meghan a primit rolul din „Suits”, care se filmează în Toronto.
„Ea nu a ştiut să gestioneze situaţia. Trevor a fost răvăşit de decizia ei de a pleca. Cei doi păreau îndrăgostiţi nebuneşte. Apoi, după nuntă, parcă s-ar fi stins lumina. A fost Meghan înainte de a fi faimoasă şi Meghan după ce a cunoscut faima. După 3 sezone de Suits, ea m-a sunat să-mi spună că mariajul ei a luat sfârşit”.
Indiferent de ce s-a întâmplat cu primul mariaj al lui Meghan Markle, nunta fostei actrițe cu prințul Harry a fost cel mai așteptat eveniment monden al anului 2018. Meghan a fost o miresă spectaculoasă, apariția ei fiind apreciată de milioane de oameni din toată lumea.