Mesaj de ultimă oră transmis de Darren Cahill

Antrenorul australian este în culmea fericirii, după ce Simona Halep, pe care o pregătește din 2015, a cucerit, sâmbătă, la Roland Garros, primul ei trofeu de Mare Șlem.

Darren Cahill a postat în această dimineață un mesaj, prin care îi mulțumește Simonei și prin care vrea să evidențieze munca epuizantă pe care aceasta o depune la antrenamente. ”Drumurile dificile deseori duc către destinații frumoase. Aceasta este pe departe cea mai frumoasă. Îți mulțumesc, Simona Halep”.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.

Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.

“Darren este genial și am foarte mult respect pentru el. Uneori nu-mi pot controla stresul și poate că arăt multă negativitate pe teren. Ceea ce urăște. M-a făcut să lucrez mult la atitudinea mea. În plus, m-a făcut să fiu agresivă în lovituri și mi-am îmbunătățit serviciul”, spunea Simona în urmă cu două luni.

După finală, Simona Halep s-a dus în lojă și l-a îmbrățișat pe Darren Cahill, cu lacrimi în ochi.