La vremuri noi, previziuni noi: Horoscop 6-14 februarie 2019

Perspective noi la probleme vechi ori la noţiuni deja cunoscute. Va fi un tranzit interesant pe parcursul căruia avem posibilitatea de a învăţa ceva nou.

Berbec

– Veşti bune la serviciu/în carieră pentru tine în această perioada.

Poate fi vorba despre o promovare, o mărire de salariu ori recunoaşterea unui merit.

Ori iniţiativa ta într-un anume proiect îţi aduce satisfacţii. Într-un parteneriat ori într-o relaţie de prietenie s-ar putea naşte câteva discuţii de natură financiară.

Taur

– Dragostea ar trebui să-ţi bată la uşă în această perioada. Dacă iubeşti şi eşti iubit, bucuria vine de la partener.

Dacă eşti singur, ceva bun se poate întâmpla. Dacă eşti părinte, bucuria soseşte de la copii. Sâmbătă şi duminică, o acţiune cu rezultate bune într-un parteneriat.

Gemeni

– Sectorul cămin/familie este favorabil pentru tine în această perioada. Pot fi îmbunătăţiri aduse locuinţei, cumpărături pentru casă, planuri de cumpărare, vânzare, extindere, mutare.

Ori doar zile frumoase petrecute împreună cu membri apropiaţi ai familiei.

Rac

– Parteneriatele de orice natură sunt o bucurie pentru tine. Cu condiţia să reuşeşti să porţi discuţii de clarificare ce implică investiţiile comune în respectivul parteneriat.

Consensul va fi probabil necesar. Până pe 22 februarie poţi negocia ori pune în ordine chestiuni ce privesc veniturile tale curente.

Leu

– O posibilă criză într-un parteneriat ar putea da curs unor dificultăţi în această saptamana, dar şi săptămâna viitoare.

Poate fi vorba despre partenerul de viaţă ori un parteneriat de afaceri are consecinţe mai puţin plăcute asupra armoniei din familie.

Flexibilitatea va fi necesară. Un posibil câştig ori veşti bune de la locul de joi sau vineri.

Fecioară

– Asemeni Taurilor, pentru tine bucuria vine din dragoste. Fie că se înfiripă o nouă poveste, fie se consolidează relaţia existentă.

Comunicarea la locul de muncă poate fi uşor dificilă până în 22 februarie. Evită conflictele, protejează-ţi sănătatea şi odihneşte-te mai mult!

Balanţă

– Un dar sau o vizită neaşteptată îţi poate bucura sufletul. Ori un sprijin într-o anume problemă, venit chiar în ceasul al doisprezecelea.

Cheltuieşte ponderat; în următoarele două săptămâni, sunt posibile întârzieri ale plăţilor. Pentru unii dintre voi poate veni vestea că veţi fi părinţi.

Scorpion

– Probabil că ceva te nemulţumeşte acasă: spaţiul ori un anume membru al familiei.

Ori te gândeşti cum să-ţi faci căminul mai confortabil. Oricare ar fi situaţia, probabil că vei încerca să schimbi ceva.

Marte în semnul tău te susţine şi îţi oferă voinţă, forţă şi curaj. Posibile veşti de la un membru al familiei. Comunicare armonioasă şi benefică cu prietenii.

Săgetător

– O veste bună în sectorul carieră, cu beneficii materiale: dacă ai întâmpinat dificultăţi în ultimele luni, din această săptămână lucrurile se pot îndrepta.

E posibil ca în următoarele două săptămâni să se ivească câteva probleme de comunicare. Discreţia te poate ajuta.

Capricorn

– Planuri ori veşti pentru noi câştiguri în această săptămână, dar şi săptămâna viitoare.

Dacă te gândeşti la un proiect nou, încearcă să-ţi păstrezi optimismul, sunt posibile câteva piedici. Veşti bune de la prieteni ori un prieten îţi poate oferi susţinerea într-o anume problemă.Perioadă bună pentru susţinerea unui examen.

Vărsător

– E posibil să vină un moment de cotitură în cariera ta profesională în următoarele două săptămâni: fie te gândeşti la o schimbare, fie îţi doreşti să avansezi profesional.

Zic să nu te descurajeze eventualele piedici ivite pe drum. Ar putea fi greu traseul, dar poţi ajunge unde îţi doreşti.

Va trebui să te adaptezi situaţiilor date, găsind soluţii alternative.

Peşti

– Este acel timp din an potrivit curăţeniei sufleteşti şi răgazului. Pana pe 9 martie, ai timp să-ţi pui în ordine gândurile, lucrurile şi relaţiile în care eşti implicat. Ce nu mai e de folos va trebui îndepărtat.