Mihai Sturzu a cântat în trupa Hi-Q, a fost moderator, politician, dar azi îşi duce colegii de breaslă peste hotare. Paul Surugiu-Fuego a avut surpriza să constate că pilotul aeronavei cu care a zburat în Israel, la Eilat, era nimeni altul decât Mihai Sturzu.
Are numai 39 de ani, dar a încercat de toate până la vârsta asta. Mihai Sturzu a fost cântăreţ şi politician, dar acum este pilot de linie, fiind angajatul unei companii aeriene low-cost, care transportă pasagerii în Europa şi nu numai.
La câteva zile după Revelion, el a pilotat avionul în care se aflau foştii săi colegi de breaslă, Paul Surugiu-Fuego, Adrian Enache, însoţit de cei doi copii ai săi, Diana şi David, Iuliana Marciuc, dar şi scriitoarea şi textiera Rodica Elena Lupu, care s-au bucurat să îl revadă în această postură pe fostul membru al trupei Hi-Q.
Artiştii care l-au întâlnit pe Mihai la bordul avionului s-au fotografiat şi au vorbit cu el, iar acesta a fost şi el încântat de faptul că are ocazia, ca pilot, să-şi ducă foştii colegi peste hotare.
A fost şi deputat timp de 4 ani
De altfel, pe parcursul curselor pe care le face, el este o adevărată surpriză pentru mulţi pasageri care, în anii de glorie ai formaţiei, au cântat de zeci de ori piesele lansate de Hi-Q.
Acum nu le vine să creadă când îl recunosc pe fostul solist îmbrăcat în uniforma de pilot, “cântând” la comenzile unui Airbus 320.
În urmă cu 7 ani, Mihai a luat brevetul de pilot de avion ultrauşor, iar în 2017 a deveni pilot de linie. Mihai a intrat repede în pâine, fiind angajat din toamna lui 2017 la compania low-cost. Însă primul zbor pe un avion Airbus 320 l-a efectuat în martie 2018.
Câți bani câștigă Mihai Sturzu
Potrivit dcnews.ro, un pilot pe o linie comercială la compania aeriană low-cost, unde activează și Mihai Sturzu, începe de la 36 000 euro pe an.
„Aviaţa este visul copilăriei. Eu am copilărit în anii de comunism, locuiam în Braşov, în inima ţării, cu conştiinţa supremă a faptului că noi nu puteam ieşi din ţară.
Ţin minte că mă uitam pe cer şi vedeam avioane şi-mi imaginam cum ar fi să fiu într-un avion, cum ar fi să vezi lumea de sus. Niciodată nu e prea târziu să-ţi trăieşti visurile.
La 32 de ani m-am apucat să fac primele cursuri de pilot privat şi mi-a plăcut atât de mult încât nu m-am putut abţine, aşa că am continuat studiile în domeniul aviaţiei„, a mărturisit Mihai Sturzu.