Horoscop Minerva pentru luna Iunie: „Sunt cateva zodii care vor trece prin greutati, vor avea probleme”

Astrologul ne prezinta horoscopul lunii iunie pentru fiecare zodie. Afla ce se intampla cu zodia ta

Berbec

O lună dinamică, interesantă, cu multe drumuri pe distanţe scurte şi cu dialoguri de anvergură.

Forfota din preajmă te poate obosi mult, de aceea selectează priorităţile şi evită flecărelile.

Este posibil să fii nevoit a te înscrie la un curs de perfecţionare profesională sau să reiei o secvenţă de învăţare care a rămas fie nefinalizată, fie trebuie luată de la capăt.

În orice situaţie te vei afla vei reuşi să te descurci foarte bine, obţinând chiar şi aprecierile celorlalţi. A doua parte a lunii va evidenţia relaţiile familiale şi treburile gospodăreşti. Distracţii, aventuri, hobby-uri.

Taur

Stările tale de spirit fluctuează mult la începutul lunii, astfel că îţi poate fi dificil să relaţionezi cu ceilalţi sau să te implici în activităţile cotidiene. Eşti foarte influenţat deocamdată de ceea ce se petrece acasă, cu membrii familiei.

Sunt momente pasagere pe care le poţi gestiona foarte bine cu puţin efort şi bunăvoinţă. Financiar se întrezăresc noutăţi, fie că este vorba despre primirea drepturilor salariale, a unei prime, a unui favor, fie apar informaţii preţioase legate de noile condiţii de muncă care atrag şi modificări salariale.

Călătorii pe distanţe scurte, discuţii cu persoanele din anturajul apropiat, activităţi comune cu cei dragi.

Gemeni

Greu să-ţi intre cineva în voie în prima parte a lunii. Stările de spirit ţi se schimbă frecvent, astfel că şi ţie îţi este dificil să menţii un ritm constant atât în relaţii, cât şi în treburile cotidiene.

Mentalitatea ta este în continuă schimbare şi de aici apar tot soiul de revizuiri ale deciziilor anterioare, răzgândiri privitoare la chestiunile domestice şi la relaţiile familiale.

Implică-te serios în ceea ce ai de făcut. Primeşti bani, probabil salariul, dar şi cadouri sau favoruri dinspre locul de muncă. Cheltuieli importante pe cele necesare traiului cotidian. Prieteni de nădejde în preajma ta.

Rac

La începutul lunii eşti retras şi orientat numai spre treburile tale personale. Sunt momente bune pentru a te gândi pe îndelete la situaţiile şi relaţiile în care eşti implicat. Revelaţiile din aceste zile te vor ajuta să iei deciziile corecte şi să priveşti obiectiv în jurul tău.

Fii prudent şi îngrijeşte-te corespunzător. În a doua parte a lunii te vei simţi mai bine, revenind în mijlocul iureşului cotidian cu forţe proaspete.

Selectează-ţi priorităţile şi ascultă-ţi vocea interioară. Te va ghida foarte bine în toate privinţele.

Leu

Eşti foarte implicat în activităţile de la serviciu, dar în cele de anvergură în care ochii şi urechile celorlalţi sunt numai la tine. Şi totuşi există amănunte care te necăjesc vizavi de statutul tău socio-profesional şi de imaginea pe care o au ceilalţi despre tine.

Fii prudent, evită discuţiile contradictorii şi susţine-ţi opiniile şi planurile cu fermitate. Până la urmă totul se desfăşoară în favoarea ta, iar dovezile în acest sens vor apărea discret.

Prietenii şi susţinătorii de la locul de muncă îţi oferă idei bune pentru îmbunătăţirea veniturilor şi poate chiar apar propuneri de colaborare. Discerne atent sfaturile primite!

Fecioara

La locul de muncă se întrezăreşte multă forfotă. Eşti în centrul atenţiei şefilor, alţii se bazează foarte mult pe tine, iar tu te vei simţi foarte bine că eşti băgat în seamă şi apreciat ulterior pentru eforturile depuse.

Totuşi, pentru că mentalul îţi este răscolit este posibil să fii subiectiv în felul în care decizi cum să procedezi. Detaşează-te, lasă-te călăuzit de instinct şi ai încredere că totul va fi foarte bine. Providenţa te ajută din umbră.

Controlează-ţi manifestările, pentru că eşti foarte combativ, dorind să muţii din loc. Prietenii îţi sunt alături, ai mulţi admiratori şi susţinători la serviciu, elemente suficiente pentru a te bucura din plin.

Balanta

Articolul continuă după reclame

Debutul lunii îţi reaminteşte de cheltuielile comune cu alţii. Este nevoie să achiţi facturi, taxe, servicii sau să relaţionezi cu instituţiile financiare, fie pentru a te informa, fie pentru a achita datorii vechi. Un prieten te poate sfătui de bine vizavi de segmentul financiar.

Dorinţa de elevare sufletească este la cote mari, astfel că te vei orienta spre activităţi culturale, demersuri intelectuale şi discuţii cu oameni erudiţi.

Planuri de călătorii îndepărtate şi de abordare a unor studii pe termen lung. A doua parte a lunii evidenţiază relaţiile cu şefii şi autorităţile. Este posibil să fii în centrul atenţiei unui grup profesional important.

Scorpion

Relaţiile parteneriale sunt anoste la începutul lunii, fiind nevoit să le acorzi atenţie şi eforturi. Prudenţă şi detaşare, întrucât sunt momente pasagere.

Intervin cheltuieli comune cu alţii, pe facturi, servicii, taxe şi investiţii. Unii doresc în secret să profite de pe urma veniturilor sau bunurilor tale, deci verifică atent fiecare cheltuială şi nu te lăsa impresionat de mofturile celorlalţi.

Vizionarea unei piese de teatru, a unui film sau participarea la seminarii pe teme filozifice reprezintă activităţi care îţi înalţă sufletul şi îţi orientează mentalul spre idei nobile. Pe de altă parte pot intra în discuţie călătoriile pe distanţe lungi şi studiile de perfecţionare.

Sagetator

Eşti tentat în a te implica în multe activităţi la serviciu, însă ar fi bine să alegi priorităţile. Colegii nu te susţin, astfel că vei fi nevoit să te descurci singur.

Relaţiile parteneriale, mai ales cele profesionale te solicită din plin. Unele se pot revizui, altele se pot finaliza, dar cumva se rezolvă aspectele care trenează demult şi care te ţin în loc.

Este rost de colaborări noi la locul de muncă, mai ales coloborări propuse de şefi sau de persoane cu autoritate din instituţiile conexe locului tău de muncă.

Fii foarte prudent în relaţiile oficiale pentru că sunt posibile discuţii aprinse, tensiuni mocnite şi răsturnări spectaculoase în bunul mers al lucrurilor. Cheltuieli majore!

Capricorn

Multe discuţii şi întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat! Este bine să reţii informaţiile vehiculate în preajma ta şi subiectele pe care le discuţi cu ceilalţi, întrucât îţi vor fi de folos la momentul potrivit.

Demersuri intelectuale, rezolvarea unor chestiuni personale şi profesionale, multe călătorii pe distanţe scurte. Deciziile importante şi asumarea unor responsabilităţi majore, lasă-le pentru o altă perioadă mai bună.

Acasă în familie sunt multe treburi de făcut, bine fiind să te implici serios în rezolvarea lor.

Discuţii şi întâlniri cu neamurile. Comunicarea este deficitară în această luna, deci fii foarte prudent.

Varsator

Este nevoie să te ocupi de segmentul financiar. Se finalizează o etapă de câştig din munca proprie, fiind astfel posibil să te orientezi spre alte surse de venit. Fii prudent vizavi de bani, deoarece sunt posibile multe încurcături şi minciuni.

Verifică fiecare document care îţi atestă drepturile salariale şi evită cheltuielile extravagante. Factorul necunoscut îţi poate crea neplăceri când şi cum te aştepţi mai puţin.

Provocarea perioadei analizate constă în a învăţa să gestionezi corect banii şi a-ţi remodela vizunea asupra lor. Practic banii ajută la efectuarea unor schimburi, care aduc energii în viaţa ta, dar te şi eliberează de acelea care nu-ţi mai sunt de folos.

Pesti

O perioadă foarte importantă pentru tine, întrucât te ajută să finalizezi treburi restante, să renunţi la obiceiuri proaste, să-ţi trasezi noi planuri de viitor şi să te orientezi spre relaţii de o mai bună calitate.

Chiar dacă, stările tale de spirit fluctuează mult şi sănătatea este vulnerabilă, te poţi concentra pe ceea ce îţi este ţie de folos acum.

Totuşi nu forţa nota, ocupă-te numai de treburi uşoare şi la nevoie cere sprijinul celor dragi. Multe revelaţii, informaţii deosebite obţinute pe căi neobişnuite, asumarea unor responsabilităţi noi.

A doua parte a lunii evidenţiază cheltuieli dar primeşti bani, cadouri sau favoruri dinspre segmentul profesional.