Finala “Românii au talent”, câştigată de Emil Rengle. Ce va face cu premiul de 120.000 euro

Finala “Românii au talent” a fost o seară cu emoții greu de descris în cuvinte. Concurenții au urcat pe scenă și au încercat să convingă publicul că merită marele premiu.

Iar după patru ore tensionate, numele lui Emil Rengle a fost strigat de două ori. Tânărul care a impresionat prin momentul pregătit a cucerit atât marele premiu, de 120 de mii de euro, cât și premiul de originalitate.

După o seară cu emoţii, în care pe scenă au urcat 11 eroi talentaţi, care au muncit din greu pentru momente spectaculoase, publicul a fost cel care a decis marele câştigător al sezonului cu numărul opt “Romanii au talent”. Drumul lui Emil Rengle nu a fost unul uşor – ci presărat cu emoţie, lacrimi şi mult suspans.

“Am colaborat pentru Katy Perry am cunsocut majoritatea artiştilor din America. Mi-am dorit după atâţia ani de hoianreala în lumea asta să mă întorc acasă într-o ţară energică, iubitoare, deschisă la minte, înainte de toate suntem suflete, restul e spectacol , doar spectacol”, spune Emill.

Despre spectacol a fost vorba şi în momentul pregătit de Emil pentru seara decisivă. La 27 de ani, a încercat să zdrobească o barieră – cea a prejudecăţilor. Cu un număr complex, a trecut de la explozie la linişte, de la lacrimi la bucurie, îmbinând mai multe genuri muzicale. Şi nu e evitat să îşi spună povestea în faţa a milioane de oameni.

“Eu sunt Emil, ca să mă cunoşti trebuie să mă priveşti, să mă asculţi, să mă auzi. Nu, nu o pereche de tocuri mă face să stau drept, nu o pereche de tocuri mă ţine în picioare, ci sufletul. Sunt recunoştinţa, iubire şi viaţa. Sunt un om, un roman din România, la fel ca tine la fel ca voi. Asta sunt”

Iar cei de acasă l-au votat. Emil Rengle a cucerit ambele premii oferite în finală – pe cel de originalitate, în valoare de 10. 000 de euro, dar şi marele premiu, în valoare de 120.000 de euro.

“Mulţumesc poporului român că m-a votat şi că a crezut în mine şi că au crezut în dragoste şi după asta i-aş mulţumi întreg universului care a contribuit la acest premiu, este clar că eu nu meriot acest premiu, s-a vorbit prin mine. Cu siguranţă, având în vedere că am câştigat ambele premii, o parte am să donez”, a spus el după victorie.

Locul 2 a fost ocupat de Bianca Badea, balerină în vârstă de 12 ani care a reuşit să emoţioneze o ţară întreagă. Alla s-a clasat pe locul 3 în preferinţele celor de acasă.

“A fost o seară foarte bună. Cei mai talentaţi români şi-au făcut curaj să vină de data asta, eu sunt sigură că au fost până acum acolo. Îmi doream de fapt să câştige un nr de dans, un concurent care dansează.

Emil, prin mesajul pe care l-a transmis, prin dansul lui prin melodiile pe care le-a ales a ştiut să-şi creeze momentul”, spune Andra.

One thought on “Finala “Românii au talent”, câştigată de Emil Rengle. Ce va face cu premiul de 120.000 euro”

  1. tot cei care ati promovat asa ceva…..sper sa muriti cat mai rpd si cat mai chinuiti si voi si copiii vostri

Comments are closed.