De ce nu se majorează alocațiile copiilor! Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut anunțul

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat de ce nu se majorează alocațiile copiilor.

Prezent la dezbaterile din comisiile de buget-finanțe despre bugetul de stat pe 2019, ministrul a fost chestionat pe marginea motivelor pentru care Guvernul nu majorează alocațiile copiilor, care au atins în prezent o valoare minimă istorică, prin comparație cu celelate state membre ale Uniunii Europene.

Mai concret, vorbim despre numai 2 lei pe zi, în condițiile în care amendamentul Partidului Național Liberal de majorare a alocațiilor cu rata inflației a fost respins.

„Am să mă abţin de la declaraţii politice. Asigurarea unui trai mai bun clar că îl facem şi avem aceste majorări de pensii şi salarii.

Este în atenţia noastră şi majorarea acestei alocaţii, dar în grija Ministerului Muncii sunt foarte multe categorii” , a spus Marius Budăi, oferind drept exemplu majorările de peste 500 la sută pentru alte categorii.

De asemenea, ministrul Muncii a precizat că aceste majorări au fost date pentru îmbunătățirea nivelului de trai al familiei în general, nu doar al copiilor:

„Noi analizăm, cifrele vor fi puse pe masă. Nu trebuie strict pentru alocaţia copilului, familia per total, să facem ceva pentru ea, nu strict pentru copii. Ne gândim şi când vom avea cifrele, le vom dezbate” .

Ministrul Muncii anunță majorări de pensii și salarii. Opoziția crede că sunt doar „vorbe-n vânt”

În ceea ce privește opoziția, liberalii nu sunt foarte convinși că majorările promise vor deveni realitate.

„Au trecut doi ani de zile, aţi promis majorarea alocaţiilor, vorbim de 4 milioane de copii. Nu este o prioritate”,a fost reacția deputatului PNL Robert Sighiartău, acuzându-l totodată pe ministrul Muncii că spune „teorii”.

Răspunsul social-democraților nu a întârziat, un deputat PSD atrăgându-i atenția lui Sighiartău că reprezintă o formațiune politică incapabilă să aplice în 2009 măsurile pe care le aplică acum actuala Putere. Din 2012 guvernaţi, s-au majorat alocaţiile, de atunci, tot printr-un proiect PNL.

O să daţi explicaţii în faţa românilor, nu în faţa mea. În faţa copiilor. Spuneţi că nu este o prioritate”, a fost replica lui Sighiartău.