Familia regală este fericita, deoarece Meghan Markle este însărcinată cu gemeni, lucru confirmat și de aceștia. Regina le-a acordat câteva titluri nobiliare viitorilor părinți, Ducele și Ducesa de Sussex, însă, potrivit regulilor, gemenii nu vor primi titlul de prinți sau prințese.
După rânduiala britanică, stabilită încă din 1917 de Regele George V, se arată că toți copiii Prințului de Wals vor deveni de cum se vor naște Prinți și Prințese, doar că situația nu este la fel și în cazul nepoților.
Fiul sau fiica Ducilor de Sussex va ocupa al șaptelea loc în ordinea de succesiune la tron, dar acest lucru nu vine la pachet și cu titlul de Prinț sau Prințesă.
Așadar, în momentul în care Prințul William s-a căsătorit în 2011 cu Kate Middleton, aceasta a devenit oficial „Her Royal Highness, Prințesa William of Wales”, precum și Meghan Markle, care a devenit „Her Royal Highness, Prințesa Harry of Wales”.
Însă, oficial, cele două nu poartă titlul de Prințesă pentru că nu sunt din familii regale.
În anul 1917, când Regele George V a hotărât ca numele familiei să fie „Windsor”, la ceva vreme, Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au decis ca toți descendenții familiei regale ce nu au titulatura de Majestatea sa, Prințesă sau Prinț să poarte numele de familie regală de Mountbatten-Windsor.
Luând în calcul aceste reguli, copiii lui Meghan Markle și ai Prințului Harry vor purta cel mult titulatura, probabil, de Lord ori Lady Mountbatten-Windsor.
Cu toate acestea, în 2012, înainte ca Prințul George să se nască, Regina a aprobat o nouă lege prin care se anunța că Toți copiii fiului cel mare al Prințului de Wales vor avea și se vor putea bucura de stilul, titlul și atributul de Majestatea sa, având titulatura oficială de Prinț sau Prințesă înaintea numelui creștin.”