Cum se prescriu datoriile fiscale, în 2019. Când nu mai ești obligat să dai bani statului

Cum se pot prescrie datoriile fiscale în 2019 și cum afli când nu mai ești obligat să mai dai bani la stat. Există un termen de cinci ani în care statul poate stabili creanțele fiscale și tot un termen de cinci ani pentru executarea silită a contribuabilului care nu și-a plătit dările la stat: impozite, taxe, contribuții, penalități și altele.

Potrivit procedurii fiscale, termenul de prescripție este diferit, iar dacă statul nu face nimic, nu-l mai poate obliga pe contribuabil să dea banii datorați, iar cei care au plătit înainte de împlinirea termenului de prescripție nu își mai pot cere banii înapoi, potrivit avocatnet.ro.

Prescrierea datoriilor fiscale, în 2019

Codul de procedură fiscală, datoriile, în sens larg, sunt: impozite, taxe, contribuții sau sume pe care contribuabilul trebuie să le primească înapoi de la stat și dobânzi, penalități sau majorări aplicate sumelor de mai sus.

Articolul continuă după reclame

„Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței fiscale, procedează la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală”, scrie în Codul de procedură fiscală.

Când statul nu te mai poate executa pentru neplată? „Pe lângă prescripția creanțelor, în procedura fiscală există și prescripția dreptului de a cere executarea silită a obligaţiilor fiscale declarate, dar neplătite la termen.

Și aici avem un termen de cinci ani, care curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Practic, aici a fost stabilită obligația fiscală, dar contribuabilul nu a plătit sumele respective la stat.

Dacă stă prea mult pe gânduri, adică mai mult de cinci ani de când avea dreptul să ceară executarea silită (după depășirea scadenței), statul nu va mai putea face nimic.”