Cum arată fiul lui Ștefan Bănică la 16 ani. Calcă pe urmele tatălui din toate punctele de vedere

Radu Ștefan Bănică, fiul lui Ștefan Bănică, calcă pe urmele tatălui, dar și al bunicului său. La 16 ani, a debutat deja pe scena Teatrului de Comedie București, arătând că talentul s-a moștenit în familie.

Radu Ștefan a putut fi văzut recent pe aceeași scenă cu actori de primă mână, cum sunt Dan Rădulescu, Mirela Zeţa şi Emilia Popescu, cea care a jucat de multe ori alături de Ștefan Bănică, arată OK!

Dar Radu Ștefan nu îi seamănă actorului doar în ceea ce privește talentul, ci și ca înfățișare. E un adolescent foarte atrăgător, iar în multe dintre ipostaze amintește de tatăl său, după cum îi scriu fanii.

Radu Ștefan este apropiat și de sora sa, Violeta, născută din căsătoria tatălui său cu Andreea Marin. Cei trei au fost văzuți în vară într-un parc de distracții din Capitală.

Are un tată celebru, care este iubit de o ţară întreagă, fiind unul dintre cei mai mari artişti ai României, iar el pare că vrea să îi calce pe urme.

Este vorba despre Radu Ştefan, fiul lui Ştefan Bănică, care a ajuns la 16 ani şi a debutat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Radu Ştefan Bănică a primit un rol în piesa „Toul în grădină“, acolo unde joacă alături de actori precum Dan Rădulescu, Mirela Zeţa şi Emilia Popescu, aceasta din urmă fiind colegă în multe piese şi cu Ştefan Bănică.

Fiul lui Ştefan Bănică seamănă perfect cu artistul, iar în clasa a IX-a a câştigat titlul de Mister la Balul Bobocilor de la Liceul Jean Monnet.

Mai mult decât atât, el postează pe Instagram sute de fotografii în care este leit cu Ştefan Bănică, iar fanii tatălui său îi spun acest lucru în comentarii.Radu Ştefan Bănică este fiul artistului Ştefan Bănică.

Are 15 ani şi de anul trecut, din 2016, a intrat la liceu. La primul bal din viaţa sa deja a reuşit să cucerească scena, a primit premiul de Mister Boboc.

Acum este deja clasa a X a, ba chiar termină şi primul semestru în această perioadă. Pare să se concentreze mult pe cursurile sale, pe şcoală, pe cariera pe care vrea să o urmeze şi mai participă câteodată la un eveniment alături de tatăl său.

Radu Ştefan Bănică a atras atenţia recent în momentul în care a încărcat pe Facebook o poză. Este foarte aranjat, cu părul atent coafat, haine alese şi o postură mai ceva ca un fotomodel.

Radu Ștefan este apropiat și de sora sa, Violeta, născută din căsătoria tatălui său cu Andreea Marin. Cei trei au fost văzuți în vară într-un parc de distracții din Capitală.