Cristina Demetrescu pentru toamna 2019: “Incepe o noua perioada, viata o ia de la capat, doua zodii sunt protejate”

Sunt unii nativi care vor intampina probleme in aceasta toamna, în timp ce alţii vor beneficia de protecţia astrelor şi vor deveni printre beneficiarii zodiacului.

Berbecii pot avea o toamna financiara buna.

Sunt susţinuţi financiar mai mult de la inceputul lui septembrie, fiind o perioadă lungă de doi ani şi jumătate în care ei trebuie să demonstreze că sunt capabili şi puternici şi că se pot susţine singuri şi că pot lua decizii corecte din punct de vedere financiar, corelat cu ceea ce fac şi ce îşi asumă.

Taurii au un an bun relaţional, in toamna se pot căsători. Pot stabilit anumite parteneriate sau se pot ajuta de anumiţi oameni.

Pentru Gemeni, este o toamna foarte buna pentru muncă şi sănătate.

Pentru ei, fiind zodie de aer, încep acele schimbări pe care trebuie să le proiecteze pe un termen mai lung. Atenţie la investiţii, cel puţin până în luna octombrie!

Racii iubesc, fac copii, sunt fericiţi. Jupiter în Scorpion îi ajută, îşi împlinesc dorinţe foarte importante.

Cei care sunt căsătoriţi s-ar putea să aibă unele probleme, există unele probleme în planul familial, trebuie să fie mai atenţi la relaţia lor.

Leii trebuie să pună mâna la muncă şi să muncească mult.

Mulţi s-ar putea apuca de o investiţie în casă, aşa că în următorii ani: mai puţin cu distracţia şi mai mult cu munca. Au aspecte foarte bune pe casă şi pe cămin.

Anii următori vor fi dificili, prin asumarea responsabilităţilor, dar au foarte multe lucruri de învăţat de acolo.

Şi nativii din zodia Fecioara scapă de Saturn, care le-a facut probleme. Pentru cei mai în vârstă sau care au mai fost căsătoriti urmează o perioadă importantă din punct de vedere afectiv, mult mai matură decât a fost în momentul de faţă.

Sa fie atenti la cursurile care le pot schimba profesia! Pe baza acestora ar putea să îşi găsească sensul vieţii.

Balanţele sunt cele care investesc. Vor investi chiar dacă nu au nevoie să investească undeva.

Pur şi simplu, ele trăiesc cu gândul că muncesc acum ca să se bucure mai târziu. Va fi o perioada buna din punct de vedere financiar. Sunt schimbări legate de familie şi de casă.

Pentru Scorpionii, ar trebui să fie o toamna frumoasa şi din punct de vedere profesional şi din punct de vedere personal.

Ei trebuie să înveţe lucruri noi şi să fie foarte atenţi ce vorbesc şi ce semnează. Se pot muta dintr-un oraş în celălalt.

Săgetătorii scapă de Saturn şi Luna Neagră, iar lucrurile se mai calmează.

Din zona finanţelor, trebuie să mai înveţe în anii următori pentru a deveni mai maturi şi să nu cheltuie foarte mult. Jupiter îi ajută în schimb la linişte şi sănătate.

Pentru Capricorni, se termină o perioadă grea. Intrarea lui Saturn în Capricorn este de bun augur, dupa luna septembrie.

Ei “mută munţii din loc” şi sunt protejaţi. Jupiter îi ajută şi prin cunoştinţe să ceară ajutorul.

Pentru Vărsători, este o toamna dificila. Trebuie foarte mult să se îngrijească şi să treacă peste încercări. Profesional, va fi bine. Cei care vor munci şi îşi vor asuma responsabilităţi nu vor simţi greutăţile.

Peştii stau bine din punct de vedere al proiectelor, al călătoriilor. Pot călători, pot învăţa, pot evolua spiritual. Pot deveni independenţi, adică se pot rupe de anumite angajamente şi să îşi găsească vocaţia.