Uneori, alimente banale sau cosmetice uzuale se pot înscrie pe lista cu cele mai ciudate, dar eficiente soluții pentru pete. Iată câteva dintre ele despre care îmi pomenea bunica mea, pe vremea când nu avea la îndemână detergent cu oxigen activ sau înălbitori cu clor.
Laptele curăță cerneala
De câte ori nu veneau nepoții cu pete de cerneală pe cămășuțe de la școală? Bunicile noastre știau că laptele poate scoate cerneala, chiar dacă era o haină din bumbac, mai pretențioasă.
Ține la înmuiat în lapte, peste noapte, hainele pătate cu cerneală. A doua zi, spală hainele în mod obișnuit cu detergent și vei scăpa de pată.
Pâinea curăță hainele din lână
Suprinzător, dar pâinea poate fi trecută în lista cu cele mai neobișnuite soluții pentru pete. Ea curăță, spre exemplu, petele de creion de pe pereți sau de pe mobilă. Dar poate curăța și hainele pufoase din lână, fără să deterioreze țesătura.
Dacă ai pătat cu ruj un pulover din lână sau dintr-un material mai pretențios, folosește miez de pâine înmuiat în apă și stors puțin. Presează miezul de pâine pe pată de mai multe ori, până când rujul se dizolvă, și freacă ușor.
Crema de ras dizolvă petele de roșii
Freacă petele de sos de roșii cu puțină cremă de ras și lasă haina să se usuce, înainte de a o băga în mașina de spălat. Bluza ta preferată nu va mai rămâne cu pete galbene. Bunica mai folosea crema de ras a bunicului și pentru petele de grăsime sau de motorină și dădea rezultate foarte bune.
Cele mai puțin cunoscute soluții pentru pete
Șamponul albește gulerele cămășilor
Folosește șampon și o periuță de dinți să freci urmele îngălbenite de pe gulerul cămășilor înainte de a le spăla. Șamponul curăță cel mai bine grăsimea de pe păr și de pe gât, care s-a imprimat în haine. Apoi spală cămășile cu detergentul tău obișnuit.
Fixativul de păr și pasta de dinți
Ai tras din greșeală o dungă de pix pe cămașa ta preferată? Fie că e pix cu gel sau pix obișnuit, pata va ieși dacă folosești fixativ de păr și apoi freci zona cu pastă de dinți albă. Fixativul are alcool și substanțe speciale care dizolvă pur și simplu urmele de pix.