Ce spune despre tine initiala numelui de botez

În numerologie, inițialele numelui de botez corespund anumitor numere care au semnificații aparte, legate de viața și caracterul fiecărei persoane. Datorită lor se poate calcula vibrația numelui și se pot descifra tainele personalității tale.

Se spune că numele pe care îl primim la botez reprezintă ”fundația vieții”, pentru că el nu este doar o alegere întâmplătoare a părinților, ci oglinda personalității noastre și poate reflecta lecțiile karmice pe care le-am primit din partea destinului în alte vieți.

Nu întâmplător ni se pare adesea că numele unor persoanele pe care le cunoaștem foarte bine li se potrivește perfect. Nici nu am putea să găsim altul mai potrivit!

Vibrația numelui, pozitivă sau negativă

Pentru numerologi sunt foarte importante inițialele numelor și vibrațiile numerologice ale literelor, cărora le atribuie semnificații mistice.

Dar, pentru fiecare dintre ele există o interpretare pozitivă și una negativă, așa cum în personalitatea noastră se împletesc și trăsături frumoase, dar și caracteristici mai puțin dorite.

Nimeni nu este perfect, însă numerologia ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine și să îndreptăm aspectele de care nu suntem mulțumiți.

Ce vibrație au numele care încep cu vocale

A – prima literă a alfabetului și prima vocală corespunde numărului 1. Ea este specifică persoanelor cu un caracter puternic, sigure pe ele și dominatoare, cu abilități de lider și de vizionar. Numele care încep cu A sunt potrivite profesorilor, cercetătorilor, actorilor sau artiștilor. Latura lui negativă arată o înclinație spre critică și control în detrimentul celor din jur.

E – a doua vocală a alfabetului corespunde numărului 5 și este specific persoanelor cu suflet bun, generoase și afectuoase. Latura ei negativă poate arăta că persoana respectivă este dezorganizată, că nu te poți baza pe ea și că este mai superficială.

I – a treia vocală corespunde numărului 9 care reprezintă justiția, dreptatea, adevărul și cinstea. Persoanele cu această inițială sunt capabile de compasiune și sacrificiu. Latura negativă a acestei inițiale poate fi capriciul și schimbările dese de comportament.

O – a patra vocală este asociată cu numărul 6 și cu răbdarea, competența, amabilitatea și inteligența. Este specifică persoanelor idealiste, care știu să se lupte pentru visurile lor. Latura ei negativă este asociată cu dramatismul și exagerările.

U – cea de a cincea vocală este reprezentată de numărul 3 și se spune că persoanele care au această inițială sunt foarte norocoase pe toate planurile. Dar reversul ei arată egoism, zgârcenie și indecizie.

Semnificația numelor care au consoane drept inițiale

B – este reprezentat de numărul 2 și pune accentul pe emoții, generozitate și iubirea de familie. Latura lui negative o reprezintă egoismul și lăcomia.

C – este legat de numărul 3 care reprezintă energia creatoare, talentul și generozitatea. Latura negativă poate fi nepăsarea, lipsa de afecțiune și chiar cruzimea.

D – este asociat cu 4 care reprezintă balanța, justiția, munca și hărnicia. Latura negativă a acestei inițiale poate fi încăpățânarea până la extreme.

F – este echivalentul lui 6 care reprezintă iubirea, dăruirea și amabilitatea. Reversul ei poate fi reprezentat de indulgența extremă față de sine însuși.

G – este reprezentată de numărul 7 care înseamnă spiritualitate, generozitate și sprijin. Latura lui negativă este înfumurarea și refuzul de a accepta sfaturilor celorlalți.

H – este asociată cu 8 care este numărul integrității, al cinstei și al muncii. Latura negativă o reprezintă lăcomia și avariția.

J – este echivalentul numărului 1 și este specific unei personalități puternice, cu aspirații și visuri mari. Dar latura lui negativă poate fi lenea și lipsa de hotărâre.

L – numărul acestei consoane este 3 ceea ce reprezintă comunicarea, generozitatea și acțiunea. În sens negativ, poate fi vorba de dezorganizare și neatenție.

M – este echivalentul lui 4 și înseamnă stabilitate și siguranță. Reversul lui sunt lipsa de stimă și înclinația către vicii, arată vibrația numelui care începe cu această consoană.

N – este asociat cu 5 și cu imaginația liberă, independența și creația. Dar latura negativă poate fi gelozia.

P – este legat de 7, de putere și de influență. Persoanele cu această inițială sunt curioase, dar trăsăturile negative pot fi egoismul și dezorganizarea.

R – este consoana numărului 9 și este asociată cu toleranța și bunătatea. Reversul ei este furia și lipsa de răbdare.

S – este litera numărului 1 și înseamnă bunăvoință, cinste și afecțiune. Persoanele cu această inițială sunt mereu atrase de drumuri noi și sunt curioase. Latura ei negativă este indiferența față de ceilalți.

T – este asociat cu numărul 2 și cu încrederea de sine și dezvoltarea. Dar reversul ei îl reprezintă instabilitatea emoțională și dificultatea de a lua decizii.

V – este legat de numărul 4 și de o personalitate neobosită, muncitoare și constructivă. Latura ei negativă este neglijența și înclinația către accidente, arată vibrația numelui care începe cu această consoană.

Z – este echivalent cu numărul 8 și reprezintă diplomația, echilibrul și pacea. În sens negativ, poate fi vorba de neglijență și nepăsare.