Ce schimbari aduc astrele pentru zodii, incepand de luni. Horoscopul saptamanii 28 ianuarie-3 februarie.

Ce anunță horoscopul săptămânii viitoare pentru toate zodiile.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Berbec

Capitolul financiar îţi deschide săptămâna. Sunt zile bune de a te ocupa de datorii, cum ar fi taxe, impozite şi relaţii cu instituţii financiare. Poţi descoperi nereguli în documentele juridice ce vizează banii şi bunurile în comun cu alţii. Fii prudent şi verifică în permanenţă totul.

Bine ar fi să-ți temperezi combativitatea şi să fii mai rezervat în privinţa relaţiilor cu cei din jur. Spre finalul săpătmânii, astrele îţi recomandă să te ocupi de carieră şi de imaginea ta în ochii celorlalţi.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Taur

Primele zile ale săptămânii sunt dedicate relaţiilor parteneriale şi colaborărilor. Sunt posibile dialoguri aprinse, reproşuri, iar căderea la pace se face cam greu. Se recomandă prudenţă şi discernământ, întrucât se pot strica relaţii bune.

Fii atent la tot ce se petrece în jurul tău şi întâmpină evenimentele cu mult calm. Spre finalul săptămânii apare dorinţa de rafinare sufletească şi de abordare a vieţii prin prisma disciplinelor spirituale.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Gemeni

Începutul săptămânii îţi aduce multe treburi la locul de muncă. Relaţiile colegiale sunt destul de tensionate, dar se pare că cele cu şefii se îmbunătăţesc. Dozează-ţi eforturile şi ocupă-te de priorităţi, întrucât sănătatea este vulnerabilă.

Probleme dintre ce îţi doreşti tu şi ce îţi oferă ceilalţi sunt destul de greu de controlat, aşa încât lasă lucrurile să se desfăşoare de la sine. Spre sfârşitul săptămânii, recomandabil este să te ocupi de chestiuni ce vizează banii şi bunurile altora.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Rac

Relaţiile colegiale sunt discrepante, dar fără urmări majore. Foarte interesante şi importante devin relaţiile cu şefii sau autorităţile. Se conturează schimbări majore și definitive în plan profesional.

Dialogurile aprinse pot fi frecvente. Prudenţa şi discernământul se recomandă în doze mari. Există varianta îmbunătăţirii poziţiei tale sociale, dar asumarea unor sarcini şi responsabilităţi noi, te poate epuiza destul de mult. La sfârşitul intervalului analizat, bine este să aloci timp partenerului de viaţă sau colaboratorilor.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Leu

Casa, familia şi locurile natale sunt principalele accente ale începutului săptămânii. Este posibil să te ocupi de reparaţii curente sau să reamenajezi decorul locativ. Relaţiile cu membrii familiei sunt tensionate, dar se pot lămuri unele chestiuni ce privesc trecutul neamului din care provii.

Bazează-te doar pe tine însuţi. Este nevoie să ai în vedere odihna şi plimbările în aer liber, deoarece organismul tău este obosit. Se pot evidenția afecțiuni osoase și digestive. Prudență și dozează-ți eforturile!

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Fecioara

În primele zile ale săptămânii eşti mai mult pe drumuri. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat îţi pot crea neplăceri, însă selectează informaţiile care vin spre tine şi nu da frâu liber stărilor tale interioare. Pe de altă parte este o perioadă favorabilă rezolvării chestiunilor financiare legate de credite, datorii, moșteniri, partaje.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Balanta

Relaţiile parteneriale şi colaborările sunt subiectul principal pentru ceva vreme de acum încolo. Sunt posibile despărţiri definitive de parteneri, alături de care ai desfăşurat o activitate îndelungată.

Sau pot exista discuţii cu majoritatea celor din jurul tău. Depinde de tine cum te raportezi la evenimentele în care eşti implicat. Abordează totul cu calm, discernământ şi prudenţă. Nu da frâu liber primului impuls, deoarece poţi strica relaţii sau colaborări importante.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Scorpion

La începutul săptămânii debordezi de energie, vrei să rezolvi multe şi mărunte, iar asta este foarte bine. Sigur că simţi în sinea ta un fel de barieră în a-ţi scoate la iveală toate imboldurile inimii, însă ai încredere că totul decurge în favoarea ta. Relaţiile parteneriale sunt excelente, mai ales din perspectiva financiară.

Zilele de 30 şi 31 Ianuarie sunt bune pentru a te ocupa de cheltuielile cotidiene. Poţi primi cadouri sau recompense deosebite. Deocamdată, raportul dintre munca depusă la serviciu şi remuneraţia aferentă este în favoarea muncii.

Cel mai bine ar fi să-ţi dozezi eforturile, să lucrezi doar strictul necesar şi să eviţi conflictele cu cei din jur.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Sagetator

În primele zile ale săptămânii sufletul tău are nevoie de retragere din forfota vieţii. Sunt momente bune de a sta de vorbă doar cu propria-ţi fiinţă şi de a-ţi alcătui noi planuri de urmat.

Devii mai receptiv la nevoile celor din jur, reuşind să echilibrezi relaţiile cu ceilalţi. Recomandabil este să priveşti lucrurile cu detaşare, prudenţă şi cu încrederea că toate se vor aranja exact cum îţi este necesar.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Capricorn

Eşti înconjurat de prieteni încă din primele zile ale săptămânii. Întâlniri, dialoguri, sfaturi, soluţii ingenioase, toate vin către tine într-un carusel deosebit. Sunt posibile neplăceri din partea unor oameni în care aveai încredere, dar evită speculaţiile şi analizează totul în mod obiectiv. Zilele de 30 şi 31 Ianuarie sunt bune pentru a te retrage din mijlocul celorlalţi.

Există posibilitatea să rupi anumite legături cu unele rude, ceea ce nu este de dorit. În a doua parte a săptămânii te vei simţi minunat şi cu poftă de viaţă.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Varsator

Primele zile ale săptămnii sunt bune de a te ocupa de domeniul profesional în care îţi desfăşori activitatea şi de imaginea ta în ochii celorlalţi. Sunt posibile discuţii delicate cu un şef, astfel că fii prudent şi susţine-ţi punctul de vedere cu argumente viabile. Famila îţi este alături şi îţi oferă tot spirjinul de care ai nevoie

Spre sfârşitul săptămânii, sufletul tău are nevoie de multă introspecţie şi odihnă. Sănătatea este vulnerabilă mai ales pe segmentul osos și articular.

Horoscop săptămânal 28 ianuarie-3 februarie Pesti

Începutul săptămânii îţi aduce dorinţă de rafinare sufletească. Activităţile culturale sunt cele mai potrivite stărilor tale.

Protecţia divină te învăluie în chip misterios şi îţi oferă tot suportul material de care ai nevoie în această etapă de viaţă. Tentaţia de a te ocupa de afaceri este la cote înalte. Analizează cu atenţie ce ţi se propune. Spre sfârşitul săptămânii, recomandabil este să te înconjori de prieteni. Atenţie la sănătate, în special pe segmentele sistemului circulator!