Ce mare s-a făcut fiica Ioanei Ginghină. Ruxi are 10 ani

Ioana Ginghină s-a retras din showbiz în urmă cu ceva timp, dedicându-se în totalitate familiei, soțului și fiicei lor, Ruxi, care a devenit o adevărată domnișoară. La doar zece ani, fata a participat la un maraton de alergare, iar pentru asta se antrenează intens alături de mama ei.

”Copiii învață să facă sport practicându-l de mici împreună cu părinții”, spune actrița Ioana Ginghină. Zilele trecute, vedeta a ieșit la alergat în Pădurea Băneasa cu fiica ei, Ruxi (10 ani).

„Puterea exemplului e mult mai importantă decât educaţia prin teorie. Copiii fac ce fac şi părinţii, nu ce zic părinţii, deci dacă vrei ca cei mici să aibă un stil de viaţă sănătos, trebuie să aplici şi la tine acelaşi stil.

Îmi place să alerg şi mai ales în aer liber, aşa că am primit cu braţele deschise invitaţia de a participa alături de Ruxandra la traseul necompetitiv de 3,3 km”, a spus soția lui Alexandru Papadopol.

Articolul continuă după reclame

După antrenament, la o săptămână distanță, a urmat și întrecerea. Ioana și Ruxi petrec mult timp împreună și se distrează foarte tare.

Ioana Ginghină (n. 21 septembrie 1977, Copșa Mică, Sibiu, România) este o actriță română. A debutat în anul 1996 în rolul Eleonorei, în piesa Poate Eleonora de Gellu Naum, în regia lui Constantin Chiriac, pe scena Teatrului de amatori Puck din Constanța.