Castigatorul Chefi la cutite 2019 a decis ce va face cu premiul. Alegerea i-a adus mii de aprecieri

Uriaşul” lui Sorin Bontea, aşa cum a fost numit de concurenţii de la “Chefi la cuţite”, a subliniat încă de la început că, de fapt, sezonul cu numărul şase al emisiunii a fost câştigat de el şi de Silviu Nedelea, colegul de echipă.

„Câştigătorii sezonului şase suntem doi. Suntem eu cu Silviu. Și echipa albastră”, a declarat Mihai Munteanu, câştigătorul de la “Chefi la cuţite”, în cadrul emisiunii “Prietenii de la 11”.

Munti a mai spus că o parte din bani îi va împărţi cu ai lui colegi care au făcut parte din echipa albastră, condusă de chef Sorin Bontea. Desigur, îşi doreşte ca o sumă importantă să o folosească după bunul plac, desigur, cu acordul soţiei. Iar o altă sumă va fi folosită pentru locuinţa pe care plănuieşte să o ia cu partenera lui de viaţă.

“În primul rând, am nişte datorii faţă de echipă, pe care trebuie să le plătesc. Noi ne-am aranjat cărţile înainte de finală şi ne-am spus că fiecare dintre noi va primi câte ceva.

Pentru că am şi spus, sezonul şase a fost câştigat de echipa albastră. Cu restul, dacă-mi dă nevastă-mea voie să cheltuiesc câţiva din ei, ok, dar cel mai probabil cred că vom pune pentru apartamentul pe care vrem să îl luăm împreună”, a mai declarat acesta.

Iar asta nu e tot! O parte din cei 30.000 de euro câştigaţi de Mihai Munteanu în cel de-al şaselea sezon de la “Chefi la cuţite” va fi donată.

Dezvăluirea a fost făcută de colegul câştigătorului de echipă, Silviu Nedelea, care este considerat marele învins al finalei de la îndrăgitul concurs culinar de la Antena 1.

“O parte din bani vrem să-i donăm. Soţia mea este implicată în mai multe bloguri de donare şi vrem să donăm nişte bani”, a explicat Silviu Nedelea, care a început competiţia în echipa roşie, a lui Florin Dumitrescu,