Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viscol şi ninsori, valabilă în şapte judeţe din zona Moldovei, începând de joi seara.
De asemenea, ANM a actualizat informarea de vreme rea valabilă la nivelul întregii ţări. Astfel, începând de joi, de la ora 16:00 şi până vineri, la ora 12:00, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde treptat sudul, estul şi centrul ţării.
Începând din această după-amiază (joi, 10 ianuarie) aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării.
În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
În Dobrogea și în extremitatea de est a Munteniei vor fi precipitații mixte favorizândpe spații mici formarea poleiului.
Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului și în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica și în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum și în Dobrogea.
A fost emis COD GALBEN pentru 10 ianuarie, ora 22 – 11 ianuarie, ora 12 de viscol, strat consistent de zăpadă pentru judeţele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași
În județele menționate, în cursul nopții de joi spre vineri (10/11 ianuarie) și în dimineața zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60…65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.