Atentionare meteo: Cod galben de furtuni si inundatii in jumatate din tara. Recomandari pentru cetateni

De miercuri, 30 de judete din intreaga tara se vor afla sub Cod Galben de furtuni, cu descarcari electrice, vant, ploi abundente si grindina.

Potrivit meteorologilor, in intervalul 13 iunie, ora 14:00 – 15 iunie, ora 8:00, in Banat, Crisana, Oltenia, Maramures, Transilvania, in jumatatea de vest a Munteniei si in zonele de munte, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si se va manifesta prin averse torentiale, frecvente descarcari electrice, vijelii si caderi de grindina.

Cantitatile de apa vor depasi 25 l/mp si pe arii restranse 60 – 80 l/mp, indeosebi in sud-vest si in zona montana.

„In contextul emiterii, de catre Administratia Nationala de Meteorologie, a atentionarii Cod galben (…) IGSU a dispus unitatilor subordonate luarea masurilor necesare pentru prevenirea si gestionarea operativa a unor eventuale situatii de urgenta”, a transmis IGSU.

In judetele aflate sub incidenta codului de vreme rea s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de interventie, in cazul producerii unor situatii de urgenta.

Totodata, la nivelul zonelor vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apa, pentru a stabili daca s-ar putea produce inundatii.

Potrivit sursei citate, pentru asigurarea actiunilor in sprijinul administratiei publice locale si comunitatilor, pompierii din cadrul subunitatilor operative au verificat si pregatit mijloacele tehnice de interventie la inundatii – motopompe de mare capacitate, barci si autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.

Cod Galben si Portocaliu de inundatii

Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Portocaliu de inundatii, valabila pana miercuri seara, ora 20:00, si pana joi la ora 24:00, pe raurile din bazinele hidrografice:

Mures – afluentii aferenti sectorului aval S.H. Gelmar (judetele Hunedoara si Arad), Bega Veche, Bega (judetul Timis), Timis – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior, Barzava, Moravita, Caras, Nera (judetele Caras Severin si Timis), Cerna (judetele Caras Severin si Gorj).

Sunt asteptate scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie, viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de inundatii locale si cresteri de debite si niveluri pe unele rauri din bazinele hidrografice mentionate, cu depasiri ale cotelor de aparare.

De asemenea, INHGA a emis doua Coduri Galbene. Unul este valabil in intervalul 13.06.2018 ora 09:00 – 15.06.2018 ora 16:00 pe raurile din bazinele hidrografice: Viseu, Iza, Tur, Lapus (judetele Maramures si Satu Mare), Somesul Mare (judetul Bistrita Nasaud), Somes – afluentii mici aferenti sectorului aval S.H. Dej (judetele Cluj, Salaj, Maramures si Satu Mare).

Al doilea Cod Galben vizeaza raurile din bazinele hidrografice: Somesul Mic – bazin superior si afluenti (judetele Cluj si Bihor), Crasna (judetele Salaj si Satu Mare), Barcau (judetele Salaj si Bihor), Crisul Repede – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Cluj si Bihor),

Crisul Negru (judetele Bihor si Arad), Crisul Alb (judetele Hunedoara si Arad), Aries (judetele Alba si Cluj), Mures – afluentii aferenti sectorului aval confluenta Tarnave (judetele Alba, Sibiu, Hunedoara si Arad), Bega Veche,

Bega (judetul Timis), Timis, Barzava, Moravita, Caras, Nera (judetele Caras Severin si Timis), Cerna (judetele Caras Severin si Gorj), Drincea, Desnatui (judetele Mehedinti si Dolj), Jiu – bazin superior si mijlociu si afluenti bazin inferior (judetele Hunedoara, Mehedinti, Gorj si Dolj),

Olt – afluentii aval S.H. Sebes Olt (judetele Sibiu, Valcea, Gorj, Dolj, Arges si Olt), Vedea – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Arges, Olt si Teleorman),

Arges – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Arges, Dambovita, Giurgiu, Teleorman si Ilfov), Ialomita – bazin superior si afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Dambovita, Prahova si Ialomita), Buzau – bazin superior si afluenti bazin mijlociu (judetele Brasov, Covasna si Buzu).

Recomandari pentru cetateni

Pentru evitarea producerii unor situatii de urgenta care pot afecta viata si bunurile, se recomanda cetatenilor ca pe timpul intensificarii vantului si caderilor de grindina, sa se adaposteasca in locuinte sau alte spatii care le asigura protectia si sa deconecteze aparatura casnica.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vantul puternic, autoturismele trebuie parcate in zone ferite, la distanta fata de copaci sau stalpi de electricitate.

„Avand in vedere posibilitatea averselor cu acumulari semnificative de apa, recomandam populatiei din zonele vizate de avertizari sa ia masuri pentru curatarea santurilor si rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuarii normale a apelor pluviale”, precizeaza IGSU.