Aşa cureţi petele de sare lăsate de zăpadă pe incaltaminte

Cum să ștergi dungile albe lăsate de umezeală, să speli încălțările din piele sau din materiale textile și să îngrijești cizmele din piele întoarsă? Află acum răspunsul la toate aceste întrebări!

Dungile albe lăsate de umezeală și de sare îți pot deteriora definitiv încălţămintea. Pentru a le curăța, foloseşte o cârpă curată, din bumbac şi o soluţie formată din oţet alb şi apă călduţă. Înlătură stratul de murdărie, masează zona afectată cu oțet, apoi usucă bine cizmele.

Cizmele din piele naturală se curăţă de noroi cu o cârpă moale, umedă şi curată. Continuă procedura cu o cârpă uscată. Pentru a le da luciu, folosește lapte demachiant sau lapte de corp. Nu le băga sub jetul de apă pentru că rişti să deteriorezi materialul.

Cizmele din material textil pot fi spălate la maşina de spălat, la un program scurt şi la o temperatură scăzută. Cizmele ude se scot din cuvă şi se lasă la uscat cel puţin o zi.

Încălțămintea din piele întoarsă trebuie curățată imediat. Dacă lași murdăria să pătrundă în material, cizmele vor rămâne pătate. Trebuie să le lași să se usuce și să îndepărtezi mizeria cu o perie aspră. Pata rămasă poate fi înlăturată cu ajutorul gumei de șters.

Cum prevenim aparitia petelor de sare

“Prima conditie pentru protejarea articolelor din piele este sa va asigurati ca sunt bine curatate, cremuite si ceruite. Aceste produse le vor face rezistente la apa”, a spus Jeff C. May.

Pentru pantofi si articole de imbracaminte care pot veni in contact cu zapada folositi ceara de albine, uleiuri speciale si alte produse de ingrijit care vi se ofera odata cu achizitionarea produsului. Asigurati-va ca acoperiti intreaga suprafata a materialului, mai ales in zonele care intra in contact cu zapada.

Pentru a testa eficienta produselor puneti cateva picaturi de apa acolo unde le-ati aplicat deja.

Apa ar trebui sa se scurga imediat ca si cum ar fi pe hartie cerata. Pentru casa incercati produse pentru intretinerea parchetului pe baza de ceara si spay-uri special create pentru protectia tesaturilor impotriva petelor.