Angajări masive și creșteri de salarii cu 20% la metroul bucureștean. Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi

Metrorex și-a schițat deja bugetul pentru 2019, chiar dacă nu știe câți bani va primi de la stat drept subvenție, deoarece Ministerul de Finanțe întârzie definitivarea și trimiterea către Parlament spre aprobare a bugetului de stat. Marile noutăți sunt creșterile de salarii și angajările programate.

Una dintre marile presiuni pe bugetul companiei de stat anul acesta va veni din zona salariilor. Șefii companiei estimează că anul acesta fondul de salarii va ajunge la 535,92 milioane lei. Este cu 36% mai mare ca anul trecut, când cheltuielile cu salariile s-au ridicat la circa 400 de milioane de lei.

De luna aceasta, cei aproape 4.600 de angajați ai companiei vor avea venituri mai mari pentru că sindicaliștii au obținut în decembrie o majorare a salariilor cu 20% după ce au amenințat cu greva generală. Sindicatul ceruse inițial o majorare salarială de 42%.

Astfel, începând cu 5 decembrie, potrivit Metrorex, salariul mediu brut lunar în cadrul companiei a ajuns la circa 8.600 de lei (include contribuțiile pe care fiecare salariat le plătește reprezentând cca 45% din salariu mediu brut, precum și sporurile aferente condițiilor specifice de muncă).

Fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, declara încă din decembrie 2018 că majorările salariale vor fi acoperite din creșterea prețului cartelelor de metrou.

„Orice creştere salarială se va reflecta în preţuri. Nu avansez preţuri. Ce ştiu precis este că această creştere salarială nu poate fi dusă în bugetul Metrorex altfel decât printr-o creştere a preţului biletului”, a declarat luna trecută la finalizarea negocierilor cu sindicatele de la metrou oficialulul de la Transporturi.

Oficialii Metrorex au declarat pentru G4media.ro că au în vedere o posibilă creștere tarifară, dar că nu finalizat încă analiza. Ultima majorare a tarifelor pentru călătoria cu metroul a fost în 2015. Atunci prețurile au crescut cu procente cuprinse între 16%-33%.

Metrorex vrea să angajeze 1.300 de persoane în 2019

Compania care administrează rețeaua de metrou a Capitalei și-a propus să facă angajări masive în 2019. „Pentru anul 2019, Metrorex are în vedere punerea în funcțiune a unei noi magistrale – Magistrala 5 Eroilor – Drumul Taberei, astfel că numărul de personal la finele anului 2019 va ajunge la 5.861 salariați. La momentul actual Metrorex are 4.560 salariați”, au transmis oficialii Metrorex.

Pe magistrala 5 de metrou s-ar putea circula, însă, cel mai devreme spre finalul anului în condițiile în care instanța va tranșa curând disputa dintre Siemens și Metrorex legată de contractul de automatizare și control al traficului.

După soluționarea problemelor din instanță și semnarea unui contract pentru realizarea sistemului de automatizare, lucrările vor dura cel puțin 9 luni.

Planurile Metrorex ar putea, însă, să sufere modificări. Bugetul Metrorex se aprobă prin hotărâre de guvern după adoptarea bugetului de stat de către Parlament și publicarea acestuia în Monitorul Oficial.