Decizia CCR nr. 632/2018 a apărut în Monitorul Oficial și deja produce efecte de la publicarea sa. În esență, aceasta a eliminat o discriminare care permitea pensionarea mai rapidă numai pentru cei care au căpătat un handicap mediu, accentuat sau grav înainte să fie asigurați în sistemul public de pensii.
„Astfel, în concret, (…) dispozițiile art. 58 din Legea nr. 263/2010 vor fi interpretate în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare toate persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap, indiferent de momentul dobândirii calității de asigurat”, este explicat în decizia CCR.
Cu alte cuvinte, indiferent când a căpătat un lucrător un handicap mediu, accentuat sau grav, acesta trebuie să aibă parte de reducerea vârstei de pensionare în conformitate cu Legea pensiilor de stat.
Înainte de această decizie, numai cei care căpătaseră handicapul înainte de a fi asigurați în sistemul public de pensii puteau beneficia de reducerea vârstei de pensionare, nu și cei care căpătaseră handicapul după ce au devenit asigurați în sistem.
Totuși, judecătorii subliniază că „la verificarea îndeplinirii condiției realizării stagiului complet de cotizare (…) vor fi luate în calcul doar stagiile realizate după data dobândirii handicapului, nu și stagiile realizate anterior datei dobândirii handicapului”.
Așadar, conform articolului 58 din Legea pensiilor și deciziei CCR, toți lucrătorii cu handicap beneficiază de-acum de reducerea vârstei standard de pensionare, în funcție de gradul de handicap, după cum urmează:
cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat, în condițiile handicapului, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare;
cu zece ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condițiile handicapului, cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare;
cu zece ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condițiile handicapului, stagiul complet de cotizare.
Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei, însă femeile pot opta să lucreze, dacă așa vor, până la 65 de ani. În momentul de față, vârsta standard de pensionare a fost atinsă doar la bărbați, iar la femei încă se fac creșteri treptate până se va ajunge la 63 de ani.
Stagiul complet de cotizare este, indiferent daca este femeie sau barbat, de 35 de ani. Mai precis, stagiul de cotizare este reprezentat de perioadele în care o persoană a lucrat legal, adică a acumulat vechime în muncă.
De asemenea, stagiul complet de cotizare a fost atins momentan doar la bărbați, iar la femei încă se fac creșteri treptate până se va ajunge la 35 de ani.