România are la dispoziţie peste 22 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană până în 2020, însă autorităţile nu se grăbesc să aducă banii în ţară. Situaţia e cel puţin îngrijorătoare în condiţiile în care fondurile europene reprezintă cheia dezvoltării.
Iar exemplul perfect este Oradea. În ultimii 10 ani, oraşul a atras peste 150 de milioane de euro şi a înflorit.
Pe acest şantier din Oradea muncitorii muncesc la construirea unei linii de tramvai care urmează să lege două cartiere. Pentru lucrare, primăria a primit 12 milioane de euro – bani europeni. În alt loc din oraş, cu 10 milioane de euro tot de la Uniunea Europenea se amenajează o parcare subterană. Din fonduri similare autorităţile vor ridica şi un pod peste Crişul Repede.
Anul trecut, din cele aproape 17 milioane de euro alocate de Uniunea Europeană primăriilor reşedinţa de judeţ, autorităţile din Oradea au luat 14 milioane de euro – adică 86 la sută din întreaga sumă. Administraţia locală este campioană la accesarea de fonduri europene.
În ultimii zece ani a obţinut 150 de milioane de euro pentru proiecte de refacere a centrului, de modernizarea a sistemului de termoficare şi de construire a unor poduri.
“Oradea şi-a triplat, în fiecare an, de când au apărut fondurile europene, bugetele de investiţii, ceea ce ne permite să schimbăm faţa oraşului, să construim poduri, să reabilităm spitale, să construim şcoli, să asfaltăm drumuri”, spune primarul Ilie Bolojan.
Palatul Vulturul Negru – una dintre clădirile reprezentative – şi-a recăpătat strălucirea după ce a fost restaurat cu două milioane de euro. La fel s-a întâmplat şi cu Cetatea.
Dacian Palladi, consultant economic: “Este esenţială atragerea fondurilor europene pentru simplul motiv că banii proprii nu ajung. Nu ştiu să fie vreo administraţie în România care, din resursele proprii, să poată să-şi satisfacă nevoile″
În ultimii 10 ani, în Oradea, s-au dezvoltat şi trei parcuri industriale care au atras investiţii de 350 de milioane de euro. Cu 6.000 de angajaţi – acestea aduc venituri suficiente bugetului local pentru că primăria să îşi poată plăti partea sa în proiectele făcute cu bani europeni.