Înșelăciune pe mail. Dr. Doina Mihailă. Oricine o poate păți

Prietenii şi familia dr. Doina – Ileana Mihailă, preşedintele F.N.P.F.M., au intrat în alertă după ce au primit de pe adresa de mail a acesteia un mesaj alarmant.

În respectivul mesaj alarmant primit de către familia şi prietenii dr. Doina – Ileana Mihailă, preşedintele F.N.P.F.M., se spunea, vezi Doamne, că s-ar afla în Turcia, iar cineva i-a furat geanta în care avea banii şi toate actele şi că are mare nevoie de o anumită sumă de bani.

O înşelătorie prin care anumiţi indivizi încearcă să obţină bani, profitând de emoţia creată de un astfel de mesaj.

Iată cum suna mailul trimis de pe adresa dr. Doina – Ileana Mihailă: „Sper ca acest lucru va ajunge la tine în timp. Am făcut o excursie la Turcia şi geanta mea a fost furat cu paşaportul meu internaţional şi cardurile mele de credit în interiorul.

Ambasada este dispus să mă ajute să ia un zbor fără paşaportul meu, am nevoie doar să plătească pentru biletul şi facturile de hotel. Spre uimirea mea, eu nu pot avea acces la banii mei, fără cartea mea de credit şi de contact cu banca mea, dar au nevoie de mai mult timp pentru a putea să-mi dea un nou card.

În această situaţie nefericită, m-am gândit la un împrumut pe care îl pot plăti înapoi de îndată ce mă întorc. Chiar trebuie să fiu în următorul zbor. Am nevoie de 2,000 Euro. Spune-mi dacă mă poţi ajuta prin Western Union pentru că este cea mai bună opţiune pe care o am. Te rog, lasă-mă să ştiu dacă este posibil.”

Doina – Ileana Mihăilă a trat această păţanie cu umor

Iată ce a declarat Doina – Ileana Mihăilă pentru DC News: „M-au sunat colegii acum, eu sunt în oraş şi mi-au spus că au primit un mesaj de la mine cum că aş fi în Turcia şi am nevoie de bani.

E un text agramat şi după asta s-au prins câteva persoane că nu e un mesaj trimis de mine. O parte şi-au dat seama, o parte nu, dar marea majoritate m-au sunat să-mi spună că mi-a fost spartă căsuţa de email.

Eu le-am spus că nu sunt în Turcia, dar de bani am nevoie. Aşa că, dacă vor să-mi trimită, le spun eu unde să o facă, dar nu în contul din mesajul cu pricina.

Mi-au spart căsuţa de mail. Cine, nu ştiu. O fi din cauză că am intrat recent pe mai multe site-uri de cumpărături. Am mai păţit la fel acum câţiva ani, doar că atunci se spunea că nu eram în Turcia ci în Anglia şi mi se furaseră actele.

Atunci a fost mult mai simplu pentru că avusesem cu o zi înainte o şedinţă şi toată lumea ştia că nu fusesem plecată. Dar acum, fiind vară, perioada concediilor, s-a potrivit…”