Ion Ţiriac, reacţie sinceră: „Simona a făcut un meci modest”. Argumentele aduse, de ce i-a fost teamă şi când a fost convins că trofeul va ajunge la Halep: „Am spus-o şi aşa a fost!”

Ion Ţiriac i-a stat alături Simonei Halep în cele mai grele momente ale carierei. A ajutat-o ori de câte ori a putut, a sfătuit-o când deciziile erau greu de luat, iar sâmbătă, la Paris, miliardarul român s-a aflat în lojă pentru a urmări marele succes al campioanei noastre.

După meci a avut un discurs interesant, în care a explicat de ce, în ciuda victoriei, Simona a făcut un meci destul de slab.

„Mi-a fost teamă înaintea primului set. Am spus că rezultatul va fi 6-1, 6-2 pentru una dintre cele două jucătoare. Dar după al doilea set, eram convins că dacă Simona va câştiga primul sau al doilea game, o să câştige cu 6-0 sau 6-1. Şi aşa a fost”, a spus Ţiriac, pentru care evoluţia liderului mondial, căruia îi acordă tot creditul din lume, nu a fost una convingătoare:

„Simona a făcut un meci modest. Are un merit enorm că a stat cu adversara ei tot timpul, cu toate că nu a jucat cum a făcut-o joi (n.red – în semifinale cu Muguruza), însă meritul este 300 la sută al ei. Nici de data asta nu a renunţat absolut deloc la luptă. Românii să fie fericiţi”.

Apoi, fostul tenismen şi-a argumentat cuvintele: „De la mijlocul celui de-al doilea set, mingea a circulat mai mult. Joi, contra Muguruzei, reverul său a fost mai rapid decât cel al lui Nadal, dar azi a fost cu totul alt meci.

Stephens nu e devastatoare cu nicio lovitură, dar trimite înapoi orice minge. Simona trebuia să deschidă terenul mai mult şi nu a făcut-o. S-a mulţumit să dea mingea înapoi. Apoi, a jucat 2 metri în spatele liniei, inadmisibil.

Cu Muguruza nu a făcut-o, pentru că ştia că va pierde”, a mai declarat Ţiriac, căruia Simona a ţinut să-i mulţumească în mod special în discursul ţinut pe teren, imediat după ce a ridicat deasupra capului primul trofeu de Grand Slam al carierei.