Sâmbătă, 9 iunie, este prima sărbătoare din Postul Sfinţilor Petru şi Pavel, iar tu ar trebui să ştii ce să faci pentru a avea parte de noroc.
Pe data de 9 iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Chiril al Alexandriei. Acesta a fost unul dintre cei mai pătrunzători Părinţi, care a lăsat creştinităţii o moştenire dogmatică nespus de importantă. Astfel, ziua de sâmbătă este un prilej bun de a te ruga la el, de a aduce lumina şi liniştea în casa ta.
Totodată, fiind Postul Sfinţilor Petru şi Pavel, zilele de sâmbătă reprezintă pentru creştini dezlegare la peşte. Sfinţii părinţi atrag atenţia asupra modului în care mostim, să fim mai buni cu aproapele nostru şi mult mai îngăduitori.
Iată rugăciunea pe care trebuie să o spui în dimineaţa de 9 iunie:
„Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curaţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Chiril, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-1 Israel cel de demult cu mâinile lui Moise în chipul crucii puterea lui Amalic în pustie a biruit.
Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce te-ai arătat luminător luminat prin raze cuvântătoare, ne străluceşti nouă de la Dumnezeu harul Duhului cel dătător de lumină, ca după vrednicie să lăudăm pomenirea ta, Sfinte Părinte Chirile.
Stih: Sfinte Părinte Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umplutu-te-ai de luminarea dumnezeiescului Duh, Sfinte Chirile, ca un păzitor al poruncilor lui Hristos şi fiind curăţit de patimi, te-ai făcut cu adevărat locaş Treimii Celei preaîndumnezeite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un plin de râvnă şi de îndrăzneală, mărite Chirile, fără de minciună ai stricat toate bârfelile cele împotriva lui Dumnezeu, ale eresurilor celor cu credinţă rea, fiind părtinitor Ortodoxiei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai, Preacuvioase Părinte Chiril, temelie Dumnezeiască a Bisericii, care ai înfruntat cugetele cele rele ale lui Nestorie cu cele douăsprezece hotărâri ale tale şi ai lămurit deplin învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu. Căpetenie a ritorilor, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.