„Nu am fost atât de deşteaptă încât să o spun!”. Simona Halep, pusă în mare dificultate la conferinţa de presă

Simona Halep a fost pusă mai mult în dificultate la conferinţa de presă decât în meciul din turul 2 de la Roland Garros, câştigat în faţa lui Taylor Townsend (6-3, 6-1). Cea mai bună jucătoare a lumii a fost întrebată cine a fost Roland Garros, iar „Simo” nu a ştiut să răspundă.

După ce a părut uşor stânjenită de moment, Halep a rugat-o pe ziarista care o întrebase să îi dea răspunsul. „A fost un aviator care a luptat în Primul Război Mondial”, a aflat românca.

„Ahh, da, am auzit, dar nu am fost atât de deșteaptă încât să o și spun. Grea întrebare!”, a specificat Simona, care nu a fost singura care s-a lovit de această întrebare.

Maria Sharapova a avut şi ea o reacţie asemănătoare, în aceeaşi zi: „Am citit acum multă vreme, dar poate îmi spuneți voi cine e”, a fost răspunsul sportivei din Rusia.

Potrivit Wikipedia, Eugène Adrien Roland Georges Garros s-a născut în Saint-Denis, Réunion și a studiat la Liceul Janson-de-Sailly din Paris și la Școala de Înalte Studii Comerciale (HEC) din Paris.

Și-a început cariera de aviator în 1909 și s-a făcut remarcat la numeroase evenimente aviatice din Europa și dincolo de Atlantic.

S-a înrolat în armată pentru a lupta în Primul Război Mondial, iar pe 5 octombrie 1918 a fost doborât și ucis, cu o lună înainte de sfârșitul războiului.

Legătura lui Roland Garros cu tenisul

Un centru de tenis, unde venea frecvent atunci când făcea studii la Paris, a fost numit în anul 1928 Stade de Roland Garros.

Complexul găzduiește partidele de tenis din cadrul Openului Francez, unul dintre cele patru turnee de tenis ce formează competiția Grand Slam. În consecință, turneul este numit oficial Les internationaux de France de Roland-Garros („Internaționalele Franței de la Roland Garros”).

Un rol important l-a avut Emile Lesieur, un celebru jucător de rubgy și prieten cu Roland Garros, care a insistat ca acest complex de terenuri de tenis din Paris să-i poarte numele aviatorului căzut pe câmpul de luptă.