În secolul al V-lea înainte de Hristos, istoricul grec Herodot a vizitat Egiptul și a fost impresionat de navele neobișnuite de pe râul Nil.
De altfel, a dedicat 23 de rânduri din „Historia”, prima mare istorie narativă a lumii antice, descrierii în detaliu a arhitecturii acestor „baris”, cum au ajuns să fie cunoscute, scrie The Guardian.
Timp de secole la rând, savanții au dezbătut dacă aceste nave au existat sau nu. Asta pentru că nu existau dovezi arheologice care să confirme observațiile făcute de Herodot.
Acum, însă, după nu mai puțin de 2469 de ani, s-a dovedit că istoricul grec avea dreptate. Arheologii au găsit o navă scufundată în Nil, „conservată în mod de-a dreptul fabulos”, în apele care înconjurau orașul-port Thonis-Heracleion (n.r. – acum scufundat și el în totalitate). Această epavă dovedește cât de precisă a fost descrierea lui Herodot.
„Nu am realizat că Herodot avea dreptate până să descoperim această epavă. Însă ce am găsit se potrivește exact cu descrierea făcută de Herodot”, a dezvăluit Dr. Damian Robinson, directorul centrului de arheologie maritimă al Universității Oxford.
Barca descoperită de arheologii britanici măsura nu mai puțin de 28 de metri lungime. Este una dintre primele bărci antice, de comerț egiptean, descoperite vreodată. Nava descoperită în Nil, construită din scânduri de salcâm, s-a conservat în proporție de 70%.
Arheologul Alexander Belov a scris și o carte despre această descoperire uimitoare – Ship 17: a Baris from Thonis-Heracleion (n.r. Nava 17: o baris din Thonis-Heracleion), care va fi publicată luna aceasta.
Arhitectura nautică a acestei epave este atât de apropiată de descrierea lui Herodot încât s-ar putea să fi fost construită chiar în șantierul naval pe care l-a vizitat Herodot, se arată în carte.