Horoscop săptămânal 18-24 martie 2019. Luna Plină în Balanță: schimbari majore pentru zodii

Horoscop săptămânal 18-24 martie 2019. Luna Plină în Balanță, șanse uriașe pentru zodii. Evenimentul astrologic care iese în evidență săptămâna aceasta este Luna Plină din semnul Balanței, de joi.

Sectorul vizat este cel relațional, unde ar trebui să reinstaurăm armonia, reciprocitatea și să dăm dovadă de disponibilitate pentru compromis. Evoluție în relațiile cu partenerii de viață și/sau afaceri.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Berbec

Luna Plină de joi face legătura dintre casa personalității tale și cea a colaboratorilor, asociaților și a clienților. Se anunță o săptămână în care trebuie să dai dovadă de diplomație și tact, mai ales dacă se ivesc stări conflictuale care ar putea să-ți afecteze relațiile profesionale.

Fairplay în interacțiunile cu cei din sfera carierei. Efectele Lunii Pline se resimt și pe plan sentimental, vizați fiind nativii/ele care și-au pus pirostriile sau care urmează să facă acest pas în următoarele săptămâni.

Renunță la orgoliul supradimensionat și gândește-te la binele relației de cuplu. Pacea între voi vă ajută să depășiți orice obstacol.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Taur

Lună Plină. Oricâte urgențe, răsturnări de situație sau schimbări de macaz ar avea loc zilele acestea, important este să rămâi stăpân pe situație și să nu te pierzi cu firea.

Altfel, tot progresul pe care l-ai înregistrat se va duce pe apa sâmbetei. La capitolul Relație, în intervalul de zile miercuri-joi, poți ajunge la un numitor comun în privința unor diferențe de viziune dintre tine și partener.

Viitorul se încăpățânează să rămână în ceață, poate pentru că aveți păreri diferite despre direcția în care ar trebui să vă focalizați atenția.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Gemeni

Luna Plină interconectează casa preocupărilor de moment cu cea a proiectelor de viitor din horoscopul tău general. Dă dovadă de creativitate la serviciu, și dacă intenționezi să transformi un hobby într-o afacere, demarează pregătirile încă de luni.

La capitolul Relație, Luna Plină de joi nu-ți aduce în atenție doar activitățile de timp liber și planurile de lungă durată, ci și sectorul sentimental, respectiv cel social ale vieții tale.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Rac

Luna Plină. Se cere să-ți speli rufele murdare în familie, mai ales dacă urmărești să urci pe scara socială și profesională. Dacă ești implicat într-un litigiu care vizează o proprietate, fie ea imobil sau teren, zilele acestea aduc vești noi.

Se va face dreptate. La capitolul Relație, ar fi indicat să îngropi securea acelui război cu apropiații care nu s-a soluționat de prea multă vreme și care nu face altceva decât să te macine pe interior inutil.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Leu

Luna Plină. Folosește-te de șarmul și carisma cu care ai fost înzestrat pentru a întoarce o situație aparent potrivnică în favoarea ta. Nu rezolvi nimic dacă-ți impui viziunile bătând cu pumnul în masă.

La capitolul Relație, ești convins că viziunea ta asupra situației cu care vă confruntați este cea corectă, dar dacă ești dispus să-i asculți cu atenție, ai reuși să descoperi piese-lipsă din puzzle-ul scenariului tău. Ține doar de tine!

Horoscop săptămânal 18-24 martie Fecioară

Luna Plină face legătura dintre casa resurselor personale și cea a celor pe care le deții în asociere cu partenerul de afaceri sau de viață.

Ar trebui reconsiderate zilele acestea obiceiurile tale de consum, reducând din cheltuielile care nu sunt de bază. Așa îți echilibrezi bugetul.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Balanță

Luna Plină tte indeamna sa fii exigent în relațiile profesionale, iar compromisurile nu-și mai au locul. Caută să obții tot atâtea beneficii ca și ei de pe urma acestor legături.

La capitolul Relație, Efectele Lunii Pline se resimt și pe plan sentimental, în vizorul acestei lunații aflându-se, întâi de toate, nativii/ele acestui semn care se află implicați/te într-o relație de lungă durată sau o căsătorie.

Este primordial să atingi o stare de echilibru în relație și să nu mai fie nevoie să lași de la tine pentru a fi bine pentru voi.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Scorpion

Luna Plină. Nivelul crescut de energie negativa pe care l-ai putea simți la serviciu încă de la mijlocul săptămânii se datorează faptului că nu mai există colaborare între colegii de muncă, ci doar competiție la cele mai înalte cote.

Concurența naște progresul, dar nu lupta împotriva aliaților.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Săgetător

Luna Plină. În cazul tău, accentul cade pe proiectele avute pe rol în aceast moment. Grație acestei lunații, poți face progrese remarcabile în ceea ce le privește dacă ești dispus să ceri o mână de ajutor.

Mare-ți va fi mirarea când vei vedea câți cred în tine.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Capricorn

Luna Plină de joi creează o punte de legătură între casa carierei și cea a familiei din horoscopul tău general. Este momentul să faci pace cu șefii, iar dacă te afli într-o poziție de autoritate la muncă, să te arăți mai deschis la doleanțele și nemulțumirile angajaților.

La capitolul Relație, chiar dacă accentul acestui eveniment astral cade pe sectorul profesional, nu înseamnă că cel familial se lasă mai prejos.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Vărsător

Luna Plină. Influența Lunii Pline de joi se face simțită și pe plan profesional, iar dacă se anunță ședințe, întrevederi, întâlniri sau interviuri, fie ele de angajare sau nu săptămâna aceasta, fii foarte atent cum îți verbalizezi intențiile și motivațiile.

Poate că ele sunt bune, altruiste și empatice, dar felul în care le spui este cu totul altul. Gândește de două ori înainte de a lăsa porumbelul să zboare.

De aceeași provocare comunicațională ai parte și pe plan personal, cu mențiunea că Luna Plină de joi te cheamă să ajungi la un numitor comun cu rudele partenerului, mai exact cumnații/ele tale, poate chiar și cu socrii tăi.

Horoscop săptămânal 18-24 martie Pești

Luna Plină de joi nu contorizează doar schimburile de energie și investițiile, respectiv cheltuielile de timp pe care le pui în joc în raport cu apropiații, ci felul în care-ți gestionezi banii.

La capitolul Relație, Luna Plină de joi nu lasă nesancționate relațiile în care unul dintre parteneri oferă și nu primește nimic în schimb sau așteaptă mereu să i se facă lucruri ori să i se spună vorbe dulci, dar când vine rândul lui, nu-și respectă angajamentele.