O să profităm de întâlnirile cu nişte oameni cărora chiar avem să le spunem nişte lucruri bune, să le facem vreo mărturisire şi să-ndreptam nişte situaţii alambicate.
Vibraţia zilei este 6 şi o să ne bucurăm de efectele pozitive ale unor fapte bune pe care le-am făcut.
BERBEC:
Poate vine un musafir de la drum și o să petreceţi câteva ore împreună, mai apar şi nişte prieteni şi va fi animaţie, antren.
Se poate să vă aflaţi în faza de tatonare cu un nou partener de cuplu şi o ieşire în lume cu prieteni prin preajmă o să vă ajute să vă cunoaşteţi mai bine.
TAUR:
Se poate să primiți un mesaj de dor de la cineva care n-a putut veni la întâlnire, dar cu care o să vă vedeţi cât de curând.
E o sindrofie de la care nu puteţi lipsi, dar nici n-o să regretaţi, c-o să daţi de oameni cu care chiar rezonaţi sufleteşte şi va fi un schimb emoţional care să vă ridice moralul.
GEMENI:
E posibil să va-ndragostiți de cineva care întruneşte calităţile pe care le căutaţi la partenerul de cuplu şi să meargă bine relaţia.
O să vă deplasaţi cu destulă uşurinţă, chiar şi pe o distanţă mai mare, asta dacă vreţi să revedeţi pe cineva care v-a lipsit multă vreme şi chiar nu mai vreţi să amânaţi întâlnirea.
RAC:
Se poate să-i faceţi un serviciu unui apropiat care n-are cu ce să se deplaseze şi-l duceţi voi unde are nevoie sau îi furnizaţi ce-i lipseşte.
O să vă implicaţi în buna desfăşurare a unui eveniment cu o miză serioasă, o fi vreo gală, poate fi lansarea la apă a unui proiect din sfera profesională.
LEU:
O veste bună de la cineva care trebuie să sosească azi, mâine, dar nu mai e la fel sigur c-o să vină, şi-o să vedeţi ce e de făcut.
E o reuniune festivă, o să fie distracţie, poate vă ocupaţi chiar voi de acest aspect, ca să se simtă toată lumea bine, oricum aveţi o disponibilitate sufletească şi cei din jur or să profite din plin.
FECIOARĂ:
Se poate să primiţi ceva în dar, poate fi şi o invitaţie la masă, ori într-o excursie, fie ea şi de-o zi, tot cadouri sunt.
Întâlnire cu cineva drag inimii voastre şi o să ieşiţi din toată amorţeala care-a pus stăpânire pe voi şi o să lăsaţi inima să vă conducă paşii.
BALANŢĂ:
Poate se-anunţa nişte rude în vizită şi dacă nu v-aţi făcut program de ieşit la vreo sindrofie o să-ncepeți pregătirile.
O să vă facă plăcere să luaţi parte la un eveniment festiv, să reînnodaţi vechile relaţii, să v-amintiţi de vremurile bune, să fie o sărbătoare.
SCORPION:
Relaţia cu partenerul de suflet poate avansa spre o căsătorie sau doar o să va-ntelegeti şi să vă iubiţi mai mult decât până acum.
SĂGETĂTOR:
Se pare c-o să onoraţi invitaţia la nişte mondenităţi ca să mai cunoaşteţi şi altă lume, să vă lărgiţi orizontul.
Poate organizaţi un party la care o să-i chemaţi pe bunii voştri prieteni şi o să petreceţi până târziu şi puteţi muta party-ul la o cabană, la o vilă la munte undeva.
CAPRICORN:
Găsiţi voi o căle de a ajunge la inima partenerului, îi faceţi un cadou, îl scoateţi la plimbare, la o cină romantică.
Revine cineva cu gânduri bune, să reluaţi o poveste de dragoste, o căsnicie chiar şi o s-aveţi grijă să nu lăsaţi să reapară vechile probleme care v-au dus la separare.
VĂRSĂTOR:
Se poate să luaţi o decizie referitoare la viaţa de cuplu şi dacă nu sunteţi căsătoriţi aţi putea face pasul.
E posibil să apară cineva de care să vă simţiţi atraşi, iar acest lucru să fie reciproc, să fie debutul unei relaţii care să se descrie frumos, în timp.