20 citate de Mihai Eminescu. Se aplică cu mare succes și la 169 de ani de la nașterea sa

Era 15 ianuarie 1850, o zi de marți, când la ora 4:15 în zori venea pe lume, la Botoșani, al șaptelea copil (din 11!) al soților Eminovici, Gheorghe,

căminar, adică dregător domnesc a cărui poruncă era să strângă dările datorate stăpânirii de cârciumari, și Raluca, născută Jurașcu, fiică de stolnic, dregătorul de la curtea domnitorului care avea grijă de masa Măriei Sale. L-au botezat pe 21 ianuarie Mihail. Mihail Eminovici.

Avea să devină cel mai mare poet al neamului românesc, luceafăr plecat prea timpuriu printre luceferii cerești, la numai 39 de ani. Mihai Eminescu i-a spus Iosif Vulcan, proprietarul revistei „Familia”, în care Mihail debuta în martie 1866, avea 16 ani, cu poezia „De-aș avea”. În acel an mai aveau să apară în „Familia” încă 5 poezii de-ale sale.

20 citate de Mihai Eminescu, valabile peste timp, și la 169 de ani de la nașterea sa

Lăsând la o parte imensa și inegalabila sa operă poetică, de la Mihai Eminescu ne-au rămas și o mulțime de citate despre felul în care poetul nepereche al literaturii românești vedea, simțea, trăia viața de zi cu zi, de la teluric la celest.

Iata 20 dintre ele pentru sufletul tău de compatriot al unui geniu încă prea puțin prețuit de neamul căruia i-a adus atâta cinste și mândrie.

„Egalitatea nu există decât în matematică.”

„Ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.”

„Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.”

„Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.”

„Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.”

„De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”

„Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere…”

„Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.”

„Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicaţie falsă.”

„Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.”

„Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.”

„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.”

„Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.”

„În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit!”

„Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.”

„Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.”

„Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul.”