Icoana cu Maica Domnului, singură sau cu Pruncul Sfânt în brațe, poate face minuni dacă este respectată și dacă rugăciunile sunt spuse cu credință adevărată.
Icoana Maicii Domnului aduce liniște și armonie în casă și alinp durerile. Puțini creștini știu că această icoană care se regăsește în multe case la români nu se ține oriunde.
Pentru ca rugăciunile să capete putere, e bine să ai în casă o icoană sfințită de preot și nu orice hârtie sau tablou din carton luată de prin piață.
Icoana Maicii Domnului, conform canoanelor, trebuie puse pe un perete sau într-un colț de cameră orientat spre Răsărit.
Motivul pentru care această icoană trebuie poziționată spre Est este că ea trebuie să primească lumina soarelui, iar dacă razele nu pătrund suficient în încăpere, trebuie aprinsă o lumânare sau o candelă mică.
Tocmai de aceea multe biserici și mănăstiri se construiesc cu poarta spre Răsărit, pentru ca lumina Tatălui Ceresc să pătrundă în lăcașurile sfinte.
La fel de important este ca în momentul rugăciunii fața să fie îndreptată către Răsărit pentru ca toată binefacerea icoanei să intre în casă și în sufletele celor care locuiesc în ea.
Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele!
Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău!
Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc pentru că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică!
Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit!
Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!