Veşti bune pentru patru dintre norocoşii zodiacului. A doua parte a anului 2019 le va aduce schimbări importante şi experienţe ce le vor aduce împlinirea.
Gemeni
Acesta este anul în care veţi avea ocazia să străluciţi. Până în acest moment aţi lucrat în mod constant pentru a vă câştiga independenţa.
Chiar nu aţi reuşit să găsiţi pe deplin încrederea pentru a vă baza complet doar pe propriile forţe, anul acesta lucrurile se vor schimba. În sfârşit, veţi descoperi că aveţi puterea şi hotărârea de a vă susţine în totalitate.
Nu veţi mai depinde de ceilalţi pentru a vă ajuta să treceţi peste încercări dificile şi veţi ajunge să faceţi faţă problemelor dificile pe cont propriu. Cu această nouă energie, veţi avea parte de cele mai frumoase experienţe de până acum, scrie yourtango.com.
Leul
Cei mai mulţi oameni presupun că numai pentru că sunteţi Leu trebuie să debordaţi de încredere. Parţial este adevărat, dar sunteţi încercaţi şi de moment de nesiguranţă. De fapt, aceste sentimente ţin de faptul că valoarea de sine depinde de validarea altor persoane.
Sunteţi în căutarea constantă de atenţie şi apreciere. Dar, din a doua parte a anului, toate acestea se vor schimba pentru tine. Veţi ajunge în sfârşit să căpătaţi încredere în sine, independenţă şi veţi deveni cu adevărat persoana încrezătoare şi sigură, aşa cum eşti perceput de cei din jur.
Balanţă
Este foarte important pentru voi să găsiţi armonia, echilibrul şi pacea. De aceea încercaţi în mod constant să evitaţi conflictele cu orice preţ. Urâţi să vă daţi cu părerea cu privire la diverse subiecte pentru că nu vrei să jignesti pe nimeni.
Aţi suferit destul de mult în 2018 şi la început de 2019, dar în curând lucrurile se vor schimba în bine. Nu veţi mai avea prea multe probleme deoarece răspândiţi pozitivitatea în jurul vostru. Pacea şi armonie vor fi cei mai importanţi contribuitori la energia voastră.
Săgetător
Anul acesta va fi anul schimbărilor în bine, in a doua decada. Veţi găsi pacea, armonia şi fericirea.
Deşi de obicei sunteţi un rătăcitor, nu vă place să vă agăţaţi de oameni sau locuri pentru o perioadă prelungită de timp şi nu faceţi rădăcini prea uşor, în acest an veţi trece prin câteva schimbări semnificative care vă vor scoate din nou în afara zonei dvs. de confort.
Tot răul spre bine, vă veţi bucura de rezultatul acestor experienţe. Veţi profita de toate oportunităţile pe care le aveţi pentru a fi fericit ţi a trăi viaţa la maxim.