Structura anului şcolar 2019-2020 a fost publicată în Monitorul Oficial. Cursurile vor începe în toamnă pe data de 9 septembrie şi se vor încheia pe 12 iunie, când elevii intră în vacanţa de vară.
Ordinul ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2019-2020 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar potrivit acesteia cursurile încep în 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie. Semestrul I se va încheia în 20 decembrie, iar al doilea semestru începe în 13 ianuarie.
Pentru profesori, anul şcolar 2019-2020 începe pe 1 septembrie şi se încheie pe 31 august, având 35 de săptămâni. Pentru elevi, cursurile încep pe 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie.
Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile în 5 iunie, iar cei de clasa a XII-a şi a XIII-a seral şi frecvenţă redusă vor încheia cursurile în 29 mai.
Anul şcolar nu va mai fi la fel de fragmentat ca până acum. Astfel, semestrul I se va încheia în 20 decembrie, când începe vacanţa de iarnă.
În săptămâna 26 noiembrie octombrie – 3 noiembrie, preşcolarii şi copiii din clasele primare vor avea vacanţă.
Semestrul al II-lea începe în 13 ianuarie şi se încheie în 12 iunie, iar vacanţa de primăvară va fi în perioada 4-21 aprilie.
Programul „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 7 octombrie 2019 – 20 mai 2020, pe o perioadă de cinci zile lucrătoare, care să nu coincidă cu aceea a tezelor.