Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă în data de 30 ianuarie, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii.
Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc dreptarele Ortodoxiei, vrednice de toată lauda şi încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi ca ei.
Ei arată la treapta cea mai înaltă „calea cea împărătească” în Biserica Ortodoxă. Şi pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, sunt cunoscuţi îndeobşte sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi.
Tot în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1634-1653) a înălţat minunata biserică din Iaşi, care a uimit multă lume prin frumuseţea podoabelor ei.
Iata rugaciunea care se rosteste astazi:
Sfinţilor Ierarhi ai lui Hristos, lauda Bisericii: Vasile înţelepte – stâlp al credinţei, Grigorie prea laminate – minte cerească, Ioane Gură de Aur .
Dăruiţi-ne nouă adevărata cunoaştere şi învăţaţi-ne cum se cuvine să trăim noi, cei ce purtăm cu nevrednicie numele de creştin.
Sârguiţi-vă, sfinţilor, să-i scoateţi pe credincioşi din smintelile acestei lumi ticăloase, aşa cum odinioară aţi făcut cu cei pe care i-aţi păstorit. Fiţi deci călăuzele noastre către cer!
Mijlociţi cu rugăciunile voastre pe lângă Dumnezeu, să ne dăruiască iertare, smerenie şi înţelepciune!
Voi, cei care trăiţi în cer, rugaţi-vă, sfinţilor, ca şi noi, cei ce trăim pe pământ, să le gândim şi să le facem pe cele de sus.
Fiţi alături de noi, Sfinţilor Trei Ierarhi, ca şi noi să ne împărtăşim de fericirea cea veşnică. Amin!
Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:
Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.