Operatorul telecom RCS&RDS a anunţat marţi că va majora preţurile abonamentelor pentru serviciile de televiziune, telefonie mobilă şi fixa, Internet mobil şi fix, atât pentru abonamentele noi, cât şi pentru contractele în derulare. Măsura este pusă pe seama noilor costuri impuse de ordonanţa pe fiscalitate.
Astfel, începând cu data de 1 martie 2019, preţurile anumitor servicii furnizate de Digi | RCS & RDS se vor modifica. Clienţii care nu sunt de acord cu noile tarife au dreptul să renunţe la respectivul/respectivele servicii în termen de 30 de zile, fără plata vreunei penalităţi sau despăgubiri.
Mesajul trimis de Digi | RCS & RDS către clienţi:
„Stimaţi clienţi,
Digi | RCS & RDS a investit şi continuă să investească în calitatea serviciilor pe care le oferă. În ultimii ani, am întâmpinat nevoile abonaţilor noştri prin îmbogăţirea ofertei de servicii de comunicaţii electronice fixe şi mobile.
Avem o ofertă atractivă şi bogată de canale TV, formată dintr-o varietate de posturi româneşti şi internaţionale, cât şi din posturile proprii de sport, ştiri, documentare şi filme.
Prin serviciul Digi TV şi canalele noastre Digi Sport, aducem în casele abonaţilor cele mai spectaculoase competiţii sportive: UEFA Champions League, UEFA Europa League, cele mai importante campionate de fotbal din Europa, turnee renumite de tenis şi sute de meciuri de handbal şi alte sporturi.
Asigurăm în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării conexiuni de internet prin fibră optică rapide şi stabile, la standarde Gigabit.
Lucrăm constant la extinderea reţelei DigiMobil şi la diversificarea serviciilor, oferind facilităţi precum VoLTE şi VoWiFi sau trafic de date nelimitat, în reţeaua 4G.
Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare şi de creştere a calităţii serviciilor pe care vi le furnizăm, precum şi pentru a reacţiona la creşterea continuă a costurilor pe care le suportăm, suntem nevoiţi să ajustăm tarifele.
Astfel, de la 1 martie 2019, preţurile anumitor servicii furnizate de Digi | RCS & RDS se vor modifica. Chiar şi după aceste modificări, preţurile serviciilor Digi vor continua să fie foarte atractive.
Pentru mai multe informaţii privind noile tarife şi servicii Digi de care vă bucuraţi, vă rugăm să consultaţi lista afişată mai jos.
Noile tarife şi servicii pot fi consultate şi în factură. Când parcurgeţi lista cu noile tarife, vă rugăm să acordaţi atenţie doar serviciilor pe care Digi | RCS & RDS vi le furnizează în prezent.
În cazul în care nu sunteţi de acord cu oricare dintre aceste modificări, aveţi dreptul de a renunţa la respectivul/respectivele servicii în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei notificări, fără plata vreunei penalităţi sau despăgubiri.
Vă mulţumim anticipat pentru fidelitate şi vă asigurăm că alături de noi veţi avea, în continuare, cele mai performante servicii de cablu tv, internet, telefonie fixă şi/sau mobilă din România.
Cu Digi, faceţi cea mai înţeleaptă alegere pentru dumneavoastră şi familie!”.
Mai sus au fost afisatr Noile tarife