Pe omul cel drept, pe cel bland, toti incearca sa-l impinga in locul cel mai rau, sa-l nedreptateasca, sa-l bage la fund.
Dar cu cat oamenii il imping in jos, cu atat Dumnezeu il ridica. Precum se intampla si cu pluta, cu cat o impingi in jos, cu atat apa o ridica mai sus.
Iata, o intamplare adevarata, pe care mi-a spus-o un om cu gura lui: “Dupa ce tatal meu a murit, fratii mei au mers sa imparta terenurile.
Cand am vazut pe fratii cei mai mari ca striga si erau gata sa se incaiere, eu fiind cel mai mic, ce puteam spune?
Ce imi vor da, aceea voi lua. Mi-au dat niste terenuri in care era numai nisip. Nu se putea cultiva nimic pe ele. Nu puteam trai din ele si de aceea am fost nevoit sa plec in Germania, pentru a lucra, si pentru a-mi intretine familia.
Dupa mai multi ani m-am intors si am vazut ca de o parte si de alta a terenului meu se zidisera doua hoteluri mari. Si amandoi proprietarii cereau sa cumpere terenul.
Astfel pretul a urcat foarte mult si am primit pe el sute de milioane! M-am gandit, Parinte, sa dau jumatate din bani milostenie si de aceea am venit sa-mi spuneti unde sa-i dau”.
“Da intai fratilor tai, ca sa nu-si faca inima rea, iar cu ceilalti fa ce vrei”. Asa i-am spus pentru a nu avea intre ei pomenire de rau.
Extras din Atanasie Rakovalis, Parintele Paisie mi-a spus, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2006