Papa Francisc (82 ani) vine în România anul acesta. Suveranul Pontif va petrece 3 zile la noi în țară.
În 2017, președintele Klaus Iohannis l-a invitat oficial pe Papa în România, iar anul trecut arhiepiscopul Ioan Robu a anunțat că Suveranul Pontif urmează să vină, în cursul lui 2019, pentru prima oară la noi în țară. Papa Francisc în România.
În ce dată urmează să ajungă Suveranul Pontif la noi în țară Digi24.ro a anunțat azi că Papa va ajunge la București pe 31 mai 2019, urmând mai apoi să meargă și la Iași.
Ultima vizită pe care un Suveran Pontif a făcut-o în România a fost pe 8 mai 1999, atunci când Papa Ioan Paul al II-lea a venit la București. Peste 1 milion de oameni au ieșit atunci pe străzile Capitalei pentru a-l aștepta.
Patriarhia Română face precizări despre vizita Papei Francisc:
Papa Francisc va avea o întrevedere cu patriarhul Daniel, cu ocazia vizitei pe care Suveranul Pontif o va efectua în România între 31 mai şi 2 iunie.
„Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, relaţii întărite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999 şi reînnoite acum prin apropiata vizită a Papei Francisc.
Acesta va fi primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul unei întâlniri al cărei program urmează să fie anunţat.
Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală.
Precizăm că vizita Papei Francisc în România are loc în urma invitaţiilor oficiale adresate Sanctităţii Sale de Conferinţa Episcopilor (Catolici) din România, preşedintele României şi prim-ministrul României”, a precizat Vasile Bănescu.
Vizita a fost confirmată şi de Vatican, care a informat că Papa Francisc va face o călătorie apostolică în România la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie.