Dacă cornulețele fragede făcute cu untură ale bunicii erau preferatele tale, ce ai zice dacă încerci o rețetă la fel de gustoasă, dar de post? Iată o rețetă de cornulețe fragede cu borș foarte simplă și delicioasă.
Ingrediente cornulețe fragede cu borș
Aluat: 500 g făină ,7 g drojdie uscată ,250 ml ulei ,125 ml borș
1 lingură zahăr ,un praf de sare
Umplutură:
rahat (sau dulceață, nuci, magiun)
Pentru finisat:
50 g zahăr pudră vanilat
Mod de preparare cornulețe fragede cu borș
Începem prin a pune făina într-un castron și o amestecăm cu drojdia uscată. Separat, în alt bol, amestecăm uleiul, borșul, sarea și zahărul.
Facem un spațiu în mijlocul făinii unde turnăm amestecul lichid. Frământăm totul până obținem un aluat omogen.
În funcție de tipul de făină pe care îl folosiți, dacă este nevoie, mai adăugați puțin borș dacă aluatul e prea vârtos sau puțină făină dacă aluatul este prea moale.
Lasă aluatul să se odihnească jumătate de oră și apoi împarte-l în două. Fiecare parte de aluat trebuie întinsă în foaie rotundă și subțire.
Taie aluatul în formă de raze, la mărimea dorită. La baza bucății de aluat se pune câte o bucățică de rahat, o linguriță de dulceață sau alta umplutură