Este vorba despre o elevă din Iași în vărstă de 13 ani, care a devenit campioană mondială la șah la grupa ei de vârstă.
Aceasta este Miruna Lehaci, o mândrie a șahului românesc.
Deocamdată este singura din România care a reușit să atingă această performanță.A fost o luptă destul de grea, mai ales cu jucătoarea care a ieșit pe locul 2, deoarece departajarea s-a făcut abia în ultima rundă, dar românca noastră a reușit să demonstreze că este mai bună.
Miruna a început să joace șah la vărsta de șase ani și de atunci mintea sa s-a dezvoltat continuu.Ea spune că a fost atrasă de șah mai mult decât oricare alt sport.
Nu este nevoie să alergi, să sari, doar trebuie să stai și să gândești. Pe când alți copii la vârsta ei sunt atrași de tot felul de jucării sau gadgeturi, Miruna stăpânește cu măiestrie sportului minții.
Miruna este o elevă model, cu note foarte bune la învățătură.Ea nu uită niciodată de școală pentru a se juca șah. Știe cum să se împartă foarte bine între ele, excelând pe ambele planuri.
Timpul ei se împarte mereu între școală și șah. La școală are media generală foarte aproape de zece. Bineînțeles că în spatele tuturor acestor reușite se ascund multe ore de muncă. Casa Mirunei este plină de medalii, deoarece aceasta participă și la olimpiadele școlare, de unde nu se întoarce cu mâna goală.
La Campionatul Mondial de Șah Școlar au participat peste 550 de copii din 41 de țări. România a obţinut o medalie de aur, una de argint și patru de bronz.
Acești copii sunt o mândrie pentru țara noastră. Ar trebui să începem să-i promovăm mai mult, deoarece nu multă lume aude de ei. Noi îi dorim succes în continuarea Mirunei, cât mai multe medalii și să auzim de ea cât mai des.