În calendarul ortodox din iunie 2018, mai exact pe 24 iunie, în preajma solstițiului de vară, pică Drăgaica su Sânzienele, o sărbătoare populară care coincide cu Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul.
Încă din 2013, în ziua de Sânziene sau de Drăgaică a fost instituită și Ziua Universală a Iei românești.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele își au originea într-un străvechi cult solar.
Denumirea este preluată, cel mai probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe.
În credința populară, Sanzienele erau considerate a fi Copii din Grupul niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Conform tradiției, Sanzienele sunt niște ființe magice care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie. Ele cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sanzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
De aceeea, pentru a nu fi loviți de blesteme, oamenii au creat adevărate ritualuri. De asemenea, în ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
Tradiții și superstiții de Sânziene
În dimineața de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau flori de sanziene, pe care le împleteau în coronițe și le arucau pe acoperișul caselor.
Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coroniță rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coroniță, alunecă spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în roua din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă.
În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales se fereau să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu acea rouă era sănătos şi drăgăstos peste an.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea care premergea sărbătoarea, pentru a-și visa ursitul.
În unele zone fetele își făceau coronițe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineață găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vară care începea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, sunt duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Când florile sunt culese și coronițele pregătite, începe Dansul Sânzienelor, în care sătenii, flăcăi şi fete, împodobesc stâlpii porţilor, ferestrele caselor, chiar cimitirele pentru că se spune că ele apară oamenii şi odihnesc morţii.
Apoi, cu chiuituri, veselie şi strigături, fiecare aruncă pe case ori pe paturi coroniţa sa, punându-şi fiecare o dorinţă sau o întrebare: fetele, bineînţeles despre feciori, femeile despre gospodărie,
flăcăii despre fete, bărbaţii despre recolte, iar bătrânii despre sănătate şi viaţă. În cazul în care coroniţa rămâne pe acoperiş, dorinţa se împlineşte; căzând, înseamnă că nu.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a două zi, în coronițe erau prinse păr de la anumte animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Ce nu ai voie să faci în noaptea de Sânziene, ”când cerurile se deschid”
Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.
Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară, se fac pomeni pentru morţi, de „moşii de Sânziene”.
“Dacă oamenii nu le sărbătoresc aşa cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor.
Pe cei care au jurat strâmb vreodată sau au făcut alt rău îi aşteaptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate”, notează Cristina Mărculescu, în “Lumea credinţei”, potrivit adevărul.ro.