Meghan Markle este o feministă convinsă și deși s-a căsătorit cu un prinț, fiicele ei cu Harry nu vor primi niciun titlu nobil. Motivul a fost explicat de jurnaliștii de la ziarul The Sun.
Dacă în ceea ce privește succesiunea la tron nu se mai ţine cont de gen, succesiunea la celelalte titluri din familia regală favorizează moştenitorii de gen masculin, regulile în acest sens datând de mai bine de un secol.
Dacă fosta actriță și mezinul familiei regale vor avea un fiu, acesta va primi titlul de duce. Însă, dacă cuplul va avea doar fete titlul de ducesă de Sussex se va pierde.
Meghan (36 de ani), care luptă pentru drepturile femeilor, este pusă astfel într-o situație stânjenitoare, având în vedere că, luna trecută, la scurt timp după nunta regală a declarat: „Sunt mândră că sunt femeie și că sunt feministă”.
Nici Charlotte nu a primit la naștere titlul de prințesă
Singura posibilitate ca o fiică a lor să moştenească titlul de ducesă ar fi ca însăşi regina să intervină, aşa cum a făcut în cazul lui Charlotte, care iniţial nu avea titulatura de prinţesă.
George a fost numit la naștere Altețea sa Regală prințul George de Cambridge, însă Charlotte nu a primit inițial titlul de prințesă, ci ulterior, la intervenția reginei.
Sistemul succesiunii titlurilor a fost introdus de stră-stră-bunicul lui Harry, regele George al V-lea, în 1917.
Legile pentru succesiunea la tron s-au schimbat din 2013, devenind neutre în ceea ce privește genul moștenitorilor. Astfel, prințesa Charlotte își va păstra locul la tron, în ciuda faptului că acum mai are și un frate mai mic, prințul Louis, care a venit pe lume pe 23 aprilie.
Organizaţiile feministe au militat în ultimii ani pentru schimbarea acestor reguli, mai ales după ce în 2017, la moartea baronului Baybrooke, cele opt fiice ale sale nu i-au putut moşteni titlul sau domeniul baronial, care au revenit unui văr îndepărtat cu care avea un strămoş comun din secolul al XVIII-lea.