Corina Chiriac este dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de la noi și a făcut furori în anii ’70 și ’80.
Ea nu a cochetat doar cu muzica, ci a fost și compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune, dar actriță. S-a bucurat de un mare succes în perioada comunistă.
Corina Chiriac s-a făcut remarcată nu doar prin talentul său, ci și prin aspectul său fizic. Astfel, datorită frumuseții și senzualității sale, ea a cucerit multe inimi. S-a bucurat de împliniri în dragoste, dar a avut parte și de decepții.
În prezent, are 67 de ani, iar după zeci de ani de succes, acum este complet singură. Nu are soț și nu are nici copii din păcate. Nu are nici măcar animale de companie. Artista a vorbit deschis despre acest regret al ei, în cadrul unui interviu acordat pentru „Formula As”.
„Am fost mereu un om activ. Nu mai am părinţi, nu am soţ, nu am copii, nu am nepoţi, nu am câine. Am numai meseria mea.
Să nu uităm acest detaliu. Dacă aveam o familie, sigur că altfel ar fi stat lucrurile, sigur nu mai puteam avea acestă dedicaţie pentru meserie sau această libertate de mişcare. Dar eu mi-am ales felul acesta de viaţă încă din facultate.
Sunt un om care a ales să nu aibă o familie, ca să nu fiu nevoită să am constrângeri şi astfel să-mi rănesc familia, să o părăsesc plecând în turnee sau călătorii. Am locuit pe trei continente!… Nu am vrut să dezamăgesc oameni, chiar dacă la rândul meu am fost şi eu rănită.
Dar cariera nu m-a dezamăgit niciodată. În plus, nu mai am vârsta nebuniilor, a amorurilor, nu mai am dispoziţia pe care o aveam la 20, 30, 40 de ani. În locul lor, îmi inventez preocupări frumoase, care nu ţin numai de scenă, ci şi de iscodirile minţii, de curiozitate, de dorinţa de a şti”, a spus Corina Chiriac, pentru sursa citată.
Despre cariera artistică a Corinei Chiriac
Corina Chiriac s-a născut la data de 26 octombrie 1949, în București, într-o familie de muzicieni. În martie 1970, ea a debutat la concursul TV „Steaua fără nume” regizat de Sorin Georgescu și Simona Patraulea.
La acest concurs, Corina Chiriac a parcurs toate etapele și a obținut nota maximă, 10. După o serie de dezbateri furtunoase cu prezentatorul emisiunii, Dan Deșliu, cântăreața a s-a remarcat în fața publicului.
În același an, Corina Chiriac se lansează la nivel național cu nemuritoarea lucrare a lui Ivanovici „Valurile Dunării”.
De asemenea, ea a reprezentat România la Festivalul Internațional „Cerbul de aur” în 1971, unde a obținut și Cerbul de bronz. Susține numeroase turnee în țară și peste hotare. A cântat sute de melodii și a lansat numeroase șlagăre.
De-a lungul timpului, cântăreața a susținut numeroase turnee atât în țară, cât și peste hotare. Corina Chiriac a cântat sute de melodii și a lansat numeroase șlagăre.